Dacă te-ai gândit la ce n-ai fost niciodată,
o să devii ce astăzi nu eşti,
o să arzi ca piatra de var
şi lumea se clădeşte împreună cu toţi,
timpul nu-i trecut, focul din templu e viu.
Niciun rege nu-şi doreşte moartea
când oştenii săi sărbătoresc victoria.
Numai tu cu ochii vindecaţi de înserare
guşti neîmplinirea, împlinită în sine.
Cerneala din gânduri se scurge-n cuvinte,
de vezi înaltul şi din adâncul de moarte.
Rabzi întunericul ce lumină îţi este,
Te rupi în bucăţi pentru înţelegerea întreagă.
Numerele fără soţ, cu soţ se-nşiră
însoţesc nimicul şi cresc
dar până unde?
vezi mai multe poezii de: flavius
Distribuie pe: