Caprarflorin - creaţii proprii

Ecou al unei dragoste trecute,
Un vers mereu rătăcitor prin stele,
Dintr-un poem al nopților pierdute
Pătrunde-adânc în gândurile mele.

Din clipele de altă dată
Îmi amintesc de seara-n care,
Iubirea mea nevinovată ,
Porneam în ultima plimbare.

Pe o alee , într-un parc, spre seară,
Cu stelele ieșisem la plimbare,
Și mă-nsoteau pășind cu mine-agale,
Doar tu lipseai din lumea de afară.

Când gândul tău se adâncește-n mine
Și-mi răscolește fiecare vis,
Mă-ntreb iubito de îți este bine
Acolo unde ești în paradis .

Sunt singur. În față, foaia goală
Mă-ndeamnă să îți spun tot ce gândesc,
Da-n haos mintea-ntunecată-mi zboară
Și vorbe fără sens nu vreau să îți rostesc.

Când clipe trec și-n calea ta nimic
Și nimeni nu te mai urneste
E-un semn c-ai devenit prea mic
In fața astei lumi mărețe.

În ore lungi de seară ce fericiți eram
Și-ntreaga noastră lume era un paradis,
Pășeam prin el agale plutind ca printr-un vis,
Nu ne venea să credem ce mult noi ne iubeam.

Ea: tânără, sfioasă, cu părul lung pe spate.
El: mândru, curajos, frumos cum nu se poate.
La început a fost un zâmbet.
O… palidă-adiere a vântului de seară.

Adio iubiri din tinerețe,
Adio tristeți și amintiri,
Va las acum și nu vă dau binețe,
Nu vreau să-mi năpădiți printre gândiri.

Sunt ferecate porțile luminii,
O aripă de înger în cădere
Aduce nopții mele-o mângâiere
Când gândul meu se pierde-n taina lunii.