Camelia Ardelean - creaţii proprii

Statui de visători, sculptate-n lut,
Iubirea ne insuflă zilnic viață,
Pe-o pistă scufundată-n absolut –
O destinație ascunsă-n ceață.

Azi, îmbrăcați în zdrențele durerii,
Nu suntem nici la modă, nici vetuști,
Închiși în reprobabile, noi cuști,
La granița mâhnirii sau căderii.

Te-aș plămădi din lut, așa cum ești
Ascuns în labirintul minții mele,
În brațe să te țin, să-ți spun povești,
Iar tu să-mi alungi gândurile rele.

Plouă peste lume cu adânci suspine,
Iar speranța nouă tinde spre ocult,
Așteptăm o rază care să ne-aline,
Retrezind zglobie-al fericirii cult.

Într-o lume imperfectă, suntem jalnici manechini,
Îmbrăcați la repezeală într-o haină grea de spini.
Cocoțați ades pe-un soclu de penibile visări,
Ne alegem doar cu prafu-n repetabile-amânări.