Camelia Ardelean - creaţii proprii

Azi număr filele din calendar:
Mai este una și e gata anul.
Parcă aș fi zburat cu-aeroplanul
Înspre al vieții-alambicat hotar.

Adoarme universul, se scutură perdeaua,
Pe cerul fără vârstă, de nori cu frunți cutate,
Cu grația-i divină, domol, dansează neaua,
Adusă de-anotimpul cu pletele-i buclate.

Miroase-a iarnă și a scorțișoară
Din vinul fiert pe soba cu tăciuni.
Mă-ntreb din nou, a nu știu câta oară:
Ești supărat sau vrei să te răzbuni?

În palme port un suflet de mătase,
Culori de gheață-n valuri înfășor.
Pe soclul rece, zâmbetele mor,
Pătrunse de-umezeală până-n oase.

Azi suntem bieți străini, ciocnind același zid
Cu margini de granit, nou zugrăvit în humă,
Avem același vis cu gust alcaloid
Și-același orizont, redus la o cutumă.

E-o ploaie violetă peste lume,
Cu murmur fin sau ropot din tenebre,
Valsează norii peste mări în spume,
Ce mâine-or plânge zările funebre,

Am strâns în brațe luna, i-am dăruit petale
Din florile iubirii, depuse-n palma mea,
Iar poarta spre-al tău suflet valsează-n balamale,
Proptită-n blânde raze de la o mică stea.

M-am rătăcit cândva prin al tău suflet,
Te-ai strecurat, tiptil, în al meu gând.
Ne-am întâlnit, sătui de nori și umblet,
Am devenit cascadă spumegând.

Se luptă gânduri în ambuteiaj,
Înveșmântate-n straie lungi de doliu,
Și intră amintirile-n sevraj,
Alunecând sub palidul lințoliu.

Prin smârcurile toamnei sihastru călător,
Transport cu mine vise când astrul se destramă,
În peștera-mi din suflet mai zboară un cocor
Și teascul amăgirii mai ține loc de cramă.