Camelia Ardelean - creaţii proprii

Port crivățul pe umeri cu mimică de Crist,
Mi-e rugul prea fierbinte, golgota mi-e hidoasă,
Gonită prin ruine, la ropote asist,
Cu luna de sub gene cuprinsă de angoasă.

E prea devreme, astăzi, să te strig,
Biet călător prin sufletu-mi apatic,
Ți-e mersul obosit, ne-ndemânatic,
Prin universul unde-i tot mai frig.

(dedicată marelui nostru poet național, Mihai Eminescu)

Atunci când pe boltă-un luceafăr se stinge,
Prin urme de stele, ubicuul astru

Nu am cuvinte, astăzi, să descriu
În amănunt, ce simte un mort-viu,
Câte zăpezi în suflet i s-au strâns
Ori avalanșe de tăceri și plâns,

Azi trăim în lumea noastră, strâmtă cât un vârf de ac,
Ne simțim păpuși din cârpe, proaspăt scoase în cerdac,
Suntem înveliți în zdrențe, dar ne credem în bumbac,
Și ne cernem năzuințe, singuri, în al nostru veac.

Azi nu mai sorb din veșteda fântână
Cu umbre vii și existențe mate,
Ci sap în mine după nestemate,
Plivesc de scame soarta cea păgână.

Din mine zboară pașnici albatroși,
Cu aripi împletite-n cer a rugă,
Sub norii cochetând, aventuroși,
Se-ascund de-a șovăielii buturugă.

Poetu-i valoros, mergând spre moarte.
Veți spune, poate: este un truism!
Nu vreau să cad în ieftin patetism,
Dar astăzi nu-i de-ajuns să ai doar carte,

Când suntem hăituiți și de cuvinte,
Tranșați în „adevăr” sau „ficțiune”,
Lipsiți de-un firicel de rațiune,
Ciocnim paharul plin cu jurăminte.

Moto: Dacă nu cazi singur, nu-ți fă griji, se va găsi întotdeauna un "prieten" să te ajute! (autor necunoscut)

Noroc în viață de "prieteni" buni
Avut-am, Doamne, cu nemiluita,