Camelia Ardelean - creaţii proprii

Purtăm pe umeri firavi năprasnica golgotă,
De-abisuri și creneluri mustindu-ne paharul,
Ne roade suferința hain, precum pojarul,
Când tragem peste vise a nopții redingotă.

M-am vindecat de tine, degeaba mă mai cauți,
Căci rănile din suflet mi s-au închis, pe rând!
În inima-mi, vulcanul azi nu mai clocotește,
Nu mai simt munți de lavă, doar resturi fumegând.

Am primit lecții de viață, care nu m-au doborât,
Navigând prin labirintul de iluzii, mohorât,
M-am târât încet din groapă, sfâșiată chiar de lei,
Am purces înspre ieșire, pe-a` răniților alei.

Cândva eram suspectă de iubire,
Mesteceni alintam pe tâmpla lor,
Pluteam și-n vis cu aripi de condor,
Eram un candidat la nemurire.

Ascult cum înflorește un cais:
Se pierde-n matinala simfonie
Din ploaia de speranțe, limonie,
Pe crengile cu ifose de „miss”.

Oriunde ai pleca, rămâi sculptat în mine,
Mi-ai despicat voința, precum un măr prea copt.
Mă lupt cu chipul tău ce pleacă și revine,
În amintirea sumbră, pe care o adopt.

Am eșuat, în visul meu albastru,
În paradis, sub palmieri târzii
Și zări îndepărtate de-alabastru,
Cu țărmuri nisipoase și pustii.

Am primit lecții de viață, care nu m-au doborât,
Navigând prin labirintul de iluzii, mohorât,
M-am târât încet din groapă, sfâșiată chiar de lei,
Am purces înspre ieșire, pe-a` răniților alei.

(Premiul Juriului la Concursul internațional de poezie „Călător prin stele”, Ediția I, Onești, 2016)

Prin stele cu gondola tomnatici călători,
Așternem la răscruce visări mirobolante,

E nefiresc de liniște în noi,
Chiar dacă universu-ar vrea să strige,
Cu ploaia lui de raze, care frige,
Cuvinte reci se-adună-n mușuroi.