Bătrâna mea singurătate

vineri, 31 august 2018

Corăbii de ceaţă au ancorat în tăcere
La ţărmul sufletului meu pustiit,
De-ngheţul timpului şi de durere,
Ascunsă discret în infinit.

În unele nopţi îmi aud singurătatea
Plângând pe ascuns, prin unghere,
Strivită lent sub greutatea
Atâtor aşteptări fără repere.

Parcă toate îmi sunt întârziate
Iar eu... tragedian şi liric deopotrivă,
Sub pavilionul semnului de moarte
Navighez, resemnat, în derivă.

Mai mult de a-mi trăi fatalitatea
Constat, dincolo de orişice ispită,
Ce mult mi-a îmbătrânit singurătatea
În uşa pe care nimeni, nu mai intră.

Mi-e frig iubito de plecare
Spre-o răstignire-n neştiuturi;
Poate că mâine, e ziua-n care,
Mă voi sfârşi spre începuturi.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.