Tânăr menaj - Arthur Rimbaud

Odaia dă spre ceru-albastru-mat,
Nu-i loc de lăzi, de alibii, scăunele !
De volburi zidu, -afară, -i încărcat :
Gingii de spiriduşi vibrează-n ele.

Ce uneltiri de spirite mai cer
Aşa, risipă şi dezordini vane !
Şi dude, pînzele-n orice ungher
Adue sînt de zîne africane.

Mai multe intră, naşe supărate,
Cu poală de lumină în bufet
Şi-aici rămîn ! cei doi plecaţi sînt, poate
Nu-i grav, şi ce se face nu-i concret.

Pe soţ, aici, tot timpul cînd el este
Absent, îl pungăşeşte vîntul, crunt.
În sferele alcovului pătrund
Chiar duhurile apelor, funeste.

Şi, noaptea, luna ! luna lor de miere
Le srînge zîmbetul la amîndoi,
Văluri de-aramă cerului să-ofere.
Ei cu guganu-abil o-ncurcă-apoi.

- De n-ar porni un licăruş, în fine,
După vecernii foc de puşcă-n jur.
- O, sfinţi-năluci din Betleem, mai bine,
Vrăjiţi-le-n fereastră un azur.

Adăugat de: flori.paun

vezi mai multe poezii de: Arthur Rimbaud



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.