Rondelul Pagodei - Alexandru Macedonski

RONDELUL PAGODEI


De mari fluturi sărutată,
Pe-o movilă — artificială,
E pagoda argintată
De zâmbirea matinală.

Umbra pomilor, mişcată,
O dezbracă, virginală,
De mari fluturi sărutată
Pe-o movilă — artificială.

Picurând, diamantată,
Porţelanul roz i-l spală
Roua tainic deşirată
Pe faţada sculpturală, --
De mari fluturi sărutată.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)


Adăugată de către-Radu Dan Alexandru

Adăugat de: 0741348048

vezi mai multe poezii de: Alexandru Macedonski



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.