Filozofia morții - Alexandru Macedonski

Eu nu voi zice Morții c-o voce nențeleaptă
„Din mersul tău o clipă mai stai și mă așteaptă!"
Să-mi dau a mea suflare, oricând, sunt pregătit!
În ea e libertatea, și-n viață, e robia...
Cu brațele deschise ne-așteaptă Vecinicia...
Reintri iar în sânul din care ai ieșit!

Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie;
Privirea sa e lină ca bolta albăstrie.
În ea se oglindește întregul Nenceput!
Pe granița lumească e-o poartă triumfală,
Și flacăra din preajma-i de patime ne spală,
Iar sufletele noastre le curăță de lut!

De s-află vreun spirit lipsit de-a ei credință!
Atunci e demn de viață și demn de suferință!
A nu mai fi-nsemnează a nu mai suferi!
Pe legea mea! Mi-e silă să dorm, să beau și iară
Să-ncep același lucru din zi și până-n seară,
Să pot trăi, nu însă, să pot a și muri!

Dar ce e după moarte?... Mai este altă viață
Când sângele s-oprește de frigul ce-l îngheață?...
Un Nu ca să rostească ce om ar îndrăzni?...
Și moartea ce e oare?... — Un somn de-odihnă sfântă,
În care, lutul nostru, prin lut iar se frământă,
Suprema preschimbare să-și poată înlesni!

Hârtia dacă arde, cenușă este-o parte,
În fum ușor pe dată cealaltă se desparte;
Așa și corpul nostru din două e-ntocmit
La lut, rămâne lutul, de flori ca să-l brăzdeze,
Iar gazele prin aer se duc să-nvioreze
Aceleași elemente din care au ieșit!

Sfintelor umbre care-ați trecut,
Nu, voi prin moarte nu ați murit,
Trăiți în totul ce e văzut
Din nevăzutul unde-ați pierit;
Al vostru suflet este-n tot locul,
Zboară cu vântul, arde cu focul,
Se află-n frunza care-nverzește,
Șoptește-n apa ce șerpuiește,
Respiră-n floarea ce-mbălsămește,
În noi trăiește, trăim într-însu.
Mume cernite, ștergeți-vă plânsu,
Copiii voștri sunt tot cu voi!

Nu, nu se pierde-n lume nimic,
Nimic nu trece, totul e viu
Firul de iarbă oricât de mic
Ca și țărâna care-o să fiu!
Zadarnic piatra cea mormântală
Ne țintuiește sub umezeală;
Paseri pe dânsa vin de s-adapă;
Vântu-o izbește, ploaia o sapă!
Mușchiul o roade, timpul o crapă;
Cade-n rugină lacăt și toarte
Soldați ai țării, mergeți la moarte,
Veți fi-n tot locul, veți fi și-n noi!

Nu mă voi duce-n iad ca să cat
Pe câți din lume nălucă pier,
Și-n rai îmi pare prea depărtat,
Că-i lungă scara până la cer!
Ci-n două vițe tânăr unite
Voi afla inimi îndrăgostite,
Iar în răchite lăcrămătoare,
Poeți cu harpe dezmierdătoare,
Amante june în orice floare!
Mume,-ntr-acele tulpini puternici,
Și în stejarii de munți — eroi!

De moarte să se teamă ființa mărginită
Ce pune, ca să scape de-o vecinică ispită,
Sfârșitul veciniciei l-al traiului hotar;
Dar dincolo de groapă acei ce pot să vadă, --
De-ar fi pe-ale ei margini și gata ca să cadă, --
Ca mine, pentru Moarte, deșerte-acest pahar!

Adăugat de: mustang

vezi mai multe poezii de: Alexandru Macedonski



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Dup'-acei, vineu cel'lalte vremi, in care absolut, facui si eu niscavai filozofie, asupra dansei - si tare bine mai imi prinde la minte, acestea! ca numaidecat sensurile sa preschimbau si toate de-amu luceu cu alte rosturi, 'naintea-mi!..
inca, o numii Divina Paiață, pe cei Moarte - si bine-am si facut, ca doar ziceam eu ca am Umbra de-a stanga si Moartea de-a dreapta; pai, nu-i ase?!..
Ori, mie, unuia, chiar i-o prins bine cetind pe la dvs. iaste vorbe; ca.. uneori, mai uit si eu cate ceva, si iaca numa' ce mai citesc pe la cate un clasic, cate-o slova la mormant, de mai lumineaza si asupra mea, candela-i, oleaca!..

Th3Mirr0r
th3mirr0r
miercuri, 09 august 2017



Ah, da! si cum va spui, domnule Macedonski! O, ce frumos era dup'-acei sa ma procopsasc si eu cu niscavai stiinta intr-ale mortii s-a vietii!.. ca taaaaare bine, mi-o mai prins! no, era mai simplu, aveam o asa mare admiratie pentru baba-moarte, incat numaidecat i-am si tras voal peste frunte de-o prefacui intr-o zeita! o-hoooo!! sa vezi dup'-aia chef! mai ales cand mi-amintii uneori (ce-i drept, cam gresasc eu, ar trebui mai des sa-mi amintesc aiestea) cum vine Sfantul Ioan Gura de Aur si zice ca "cea mai mare si mai mare intelepciune pe asta lume, e sa ai Moartea sfetinic!"... si maaaaiii.. ci sa mai lumina sufletu' meu, la asa mari cuvinte!..
th3mirr0r
miercuri, 09 august 2017



Apai.. voiu a-ti zice matale ca iaca, mai avui si eu momente ca aiestea, in care sa vaz ce-mi lasa Dumnezeu a vedea! Ca.. na! erau vremi in care sa cred in reincarnare - pana mi s-o dovedit ca ii taman invers, vorbele celea de la ceia distinsi invatati, erau de fapt.. brasoave!.. 'poi, erau cele vremi in care sa nu mai cred in nimica - sau, ma rog, eram eu intors pe dos, de la zbuciumatele valuri ale destinului - si col'sa, mai veneau si timpurile celea buuuuuneeeee in care sa crez cu-adevarat cum ca exista viata cei di dupa!..
th3mirr0r
miercuri, 09 august 2017



Ooooo!.. Sara buna, catre dumitale!.. Iar va deranjaz oleac' - da' vedeti dvs. ..cum sa nu fac eu asta, cand cu asa clopot de piatra rasunau vaile inimei mele, cetindu-va scrierea!..
th3mirr0r
miercuri, 09 august 2017