Pavilionul cancerosilor - Fragment - Aleksandr Soljeniţîn

"Draga mea Vega!
(Mereu mi-a venit să vă chem astfel; ei, măcar acum.)
Pot să vă scriu, sincer de tot  aşa cum noi doi n-am vorbit cu voce tare, dar, nu-i aşa, am gândit? Fiindcă nu-i un simplu bolnav cel căruia medicul îi oferă camera şi patul său...
Am pornit de câteva ori spre dumneavoastră azi! O dată, chiar am şi ajuns. Mergeam spre dumneavoastră şi eram emoţionat, ca la şaisprezece ani, cum poate că nici nu s-ar mai cuveni să fiu, cu biografia mea. Eram emoţionat, bucuros, speriat. Fiindcă trebuie să fii bătut de toate valurile ca să fii capabil să înţelegi; Dumnezeu ţi-o trimite!
Dar, Vega! Dacă v-aş fi găsit acasă, între noi ar fi început ceva neadevărat, ceva pus la cale artificial! Am umblat, pe urmă, prin oraş şi m-am gândit: mai bine că nu v-am găsit. Ce v-a chinuit pe dumneavoastră până acum şi ce m-a chinuit pe mine până acum poate fi măcar numit, poate fi mărturisit. Dar ce-ar fi început între noi  asta nici măcar nu s-ar fi putut mărturisi cuiva! Dumneavoastră, eu, şi, între noi, asta  un şarpe
cenuşiu, mort, dar crescând neîncetat.
Sunt mai mare dccât dumneavoastră  nu neapărat la ani, dar ca viaţă. Deci, credeţi-mă: aveţi dreptate, aveţi dreptate în toate, în toate, în toate!  în trecutul dumneavoastră, în prezentul dumneavoastră, doar viitorul dumneavoastră nu vă e dat să-l ghiciţi. Puteţi să nu fiţi de accord cu mine, dar vă prezic: Încă înainte de a ajunge la indiferenţa bătrâneţii,
veţi binecuvânta ziua în care nu mi-aţi împărtăşit soarta. (Eu nu vorbesc despre deportare acum  despre ea, se spune chiar că se va termina în curând.) Aţi înjunghiat prima jumătate din viaţa dumneavoastră, ca pe un miel  fie-vă milă de-a doua!
Acum, când oricum plec (dacă deportarea va lua sfârşit, voi continua să fac controale şi să mă tratez în altă parte, deci  ne luăm rămas-bun), am să vă fac o mărturisire: până şi atunci când vorbeam despre lucrurile cele mai spiritualizate, iar eu gândeam cu sinceritate astfel, şi credeam, îmi venea tot timpul, dar tot timpul  să vă ridic în braţe şi să vă sărut buzele!
Spuneţi şi dumneavoastră ce-i de făcut!
Iar acum, fără permisiunea dumneavoastră  le sărut."

Editura Univers - 2009


vezi mai multe poezii de: Aleksandr Soljeniţîn



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.