ALapis - poeziile altor autori

Răpus de veac şi oameni şi retras
în sinea mea şi-n gând ca-ntr-o cetate,
cuprins de umbre-n prag de bun rămas,
din vorbe şi-amintiri solie las

Toamnă, pământ lepros,
iarba se îneacă pe coline,
negurile-n rochii rupte trec pe coaste,
suflete vagi plutesc pe lângă lume.

În toiul beznei, clopotul de lut
al inimii un tâlc de cobe-mi bate,
fior ce-şi scrie slova din trecut
arzând cu frig simţirii înstelate.

Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncăput.

Ieșise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu,
dar seara grea de stele și de lut
ardea pe străzi si nu l-am cunoscut.

Ea-şi pune voalul cu mişcări discrete.
El stă cuprins de-o presimţire gravă.
Cerşindu-i mut o clipă de zăbavă.
Sărută braţul zâmbitoarei fete.

Doamne, tu eşti cel din urmă gând,
mergi înaintea mea
când mă cheamă steaua cea rea
şi duşmanul pândind aţintit la pământ.

Pe balconul cuibărit sub stele
stingerea cum tremură o ascult.
Mor storuri jos. Dorm oştile de mult
prin târgul nins. Duc umbra sentinelele.

Nu sunt şi n-am fost eu vinovatul.
Ochii tăi mari în cari înfloreşte păcatul,
doi nuferi din beznă ţesuţi, mistuiţi în văpaie,
lacrimi şi fulgere ce se strivesc şi se taie,

În paradisul de asfalt
sub zodia stelelor cu arc
fulgeră ageră şi aspră
viaţa prinsă în năluci.