ALapis - poeziile altor autori

Amorul lui cel dintâi fusese foarte senzual. Pierdut pân’ atunci într-un platonism deşert şi cufundat cu capul în curiozităţi romantice şi subtilităţi filosofice, se-ntâmplă să ia o odăiţă la o femeie măritată care avea o fetiţă de 12 ani şi un bărbat ce toată ziua nu era acasă. Amalia o chema pe femeie. Era naltă, plină la făptură, cu părul blond şi ochii mari verzi. Cuminte nu era tocmai, dar nasul avea ceva moquese şi era nespus de graţios, asemenea gura. El, având bani, făcea cu dânsa excursiuni în păduri şi pe la birturi de vară împrejurul oraşului universitar, împreună cu fata, care era mare piedecă, încât nu puteau vorbi decât cu ochii. Într-o sară, pe când rătăceau în pădure, el îi spuse c-ar fi având o taină a-i spune, pe care ea o ştia altfel de mult. Apoi se suiră în trăsură — ei în fund, fata pe banca dinainte.
Înnoptase bine. El puse braţul împrejurul taliei ei şi o strânse tare, ea nu zise nimic. Venind acasă, fata plânse puţin în altă odaie şi ea căuta chibrituri s-aprindă lumânarea. În întuneric el o cuprinse şi o sărută pe gură. Când s-aprinse lumina amândoi aveau un aer foarte fericit. Dar ea urma iară sa plece la ţară, şi el se topea din picioare, căci bogăţiile ei trupeşti erau într-adevăr admirabile. Având cunoştinţa acestor bogăţii ea purta o rochie neagră de tul subţire, care lăsa să se-ntrevadă nişte sâni de albeţea marmurii, plini şi rotunzi, şi braţele rotunzi şi pline se vedeau pân’ subsuori. În sfârşit într-o zi, înainte de-a pleca, el o ''zăvorî'' într-o odăiţă, o ridică în braţe, o aşeză pe o măsuţă naltă de noapte, ...şi se-ntâmplă păcatul de două ori.

Ea plecă a doua zi la ţară cu fetiţă cu tot şi el îi scrise.

Toamnă... Vântul se strecoară
Şuierând pe lângă zid
Şi mă roagă să-i deschid
Că-mi aduce veşti din ţară.

La marginea apei, cu sălcii şi plopi,
Trei gropari, azi-noapte, au săpat trei gropi...
Una pentru mine,
Una pentru tine,

Mi-am trădat inima, mi-am ucis sufletul,
am minţit cu vorbele iubirii,
dinaintea lacrimilor am surâs.
Ascund azi ursitei priviri de mult veştede.

Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriţi,
Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă veşteziţi!
Salutare, voi frumoase zile ce aţi mai rămas!
În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas.

Încarcă, Joe, cerul tău
Cu nouri în mânie!
Ş-asemenea unui copil,
Ce-abate scaiul pe poteci,

Sub plopii rari apele sună
Şi plopii rari vâjâie-n vânt,
Iar roata se-nvârte nebună!
Eu stau la covată şi cânt,

Am multe observaţii să vă
fac, nici nu vă trece viaţa şi
voi spune, de ce n-aţi dat
săracilor cărbune, să poată

Şi simt în jurul meu un chip de cleşte
Din care nu mi-e-ngăduit să ies,
Ei mă opresc din ce în ce mai des
Şi vor să mă înveţe româneşte.

Nu pot să stau drept
Merg cu toamna-n piept
Vântu-n toate rănile mă doare
Şi pe orice drum