Muchie de cuțit - Adrian Păunescu

Ne-am iubit pe muchie de cuțit,
Ne-am certat în cel mai larg palat,
Unde este, unde este,
În ce loc și-n ce poveste
Muchia aceea de cuțit?

Cum ne ținea, cum ne răbda, cum n-am murit,
Acel tăiș unde trăiam, acel cuțit,
Muchia lui doar un tăiș astfel era,
Cum încăpeam, cum ne iubeam,cum stam pe ea.

Și rămânea spațiu destul și pentru-un pat,
Și-un lampadar galben-aprins ne-am cumpărat
Și-aveam ferești către neant și către cer,
Și-aveam gutui, și-aveam și nuci pe sifonier.

Și ne-am iubit și ne-am iubit fără sfârșit,
Și-am avut loc și pe-un tăiș, pe un cuțit,
Ne-mbrățișam și deveneam un singur ins,
De neatins, de necuprins, de neînvins.

Și nu era, vai, nu era decât cuțit,
Muchia lui ne-a sprijinit cât ne-am iubit
Și-acum când noi ne-am despărțit definitiv
Totul e strâmt, totul e mic fără motiv.

De ni s-ar da pentru-ntâlniri un munte-ntreg
Ne-am stingheri, n-aș mai putea să te-nțeleg,
Și un hotel, și un pământ, și un palat,
Ne-am despărțit, toate sunt reci, s-au micșorat.

Și te-am văzut ce umbră ai într-un amurg
Și pe cuțit lacrimi s-au strâns și astăzi curg,
Cât ne-am iubit ne-a fost destul și un tăiș,
Astăzi umbrim și luminăm de-a curmeziș.

Cât ne-am iubit, loc am găsit și într-un spic,
Azi și-un palat nemăsurat ne e prea mic.
Poate, cândva, acest cuțit plângea și el
Că a tăiat un gât curat de porumbel.

Nu mai e loc, nu mai e timp pentru nimic,
Chiar și-un podiș, chiar și-un neant ne-ar fi prea mic.
Din orice loc, să ne rugăm necontenit,
Să ne iubim, să mai avem loc pe un cuțit.

iunie 1989

Adăugat de: leonard

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu