La adio tu! - Adrian Păunescu

Se află litere și farduri
Și niște munți sunt între noi,
Dosare-nchise, triste garduri,
Și nici n-o să mai vină-apoi.

În pragul iernii absolute,
Sărută-mi tâmpla albă, hai
Și-apoi, scufundă-te și du-te
În orizontul altui grai.

De ce să-ți spun la revedere,
N-aș mai avea niciun motiv,
Adio, drepturile-și cere,
Căci te-am pierdut definitiv.

Și de la mine pân’ la tine
Cuvântul însuși va-ngheța,
Nici să te strig nu știu prea bine,
Iubita mea, pierduta mea.

Când te-am văzut ultima oară,
Știai și tu, plângeai și tu,
Și ai plecat cu tot cu gară,
Nici tren nu mai există, nu.

Eu m-am întors încă o dată,
Voiam să vin pe urma ta,
Dar unde-i linia ferată?
Parcă a luat-o cineva!

Eu ți-as mai spune amănunte,
Destinul, de-aș putea, să-l schimb,
Iubita mea de peste munte,
Iubita mea de peste timp.

Pe cea de-atunci nu-o voi găsi-o
Și eu acela am murit,
Sub cinic nuclear, adio,
Noi, bietul cuplu pârjolit.

Nici nu pot nimic să-ți spun,
Pe curând sau rămas bun,
Apăru, numai nu,
La adio tu!

Adăugat de: leonard

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu