Adina Speranta - poeziile altor autori

Doamne, nu mai pot de ziduri, nu mai pot de cărămidă,
când mişc limba cade varul de pe catedrale vechi
şi mă scuipă toamna asta ca pe-o râncedă omidă
şi-mi îndeasă floarea morţii sângerie în urechi,

Decît să vă-ndulcesc cu arta ceaiul,
(oh, inimă în scutece de prunc),
mai bine-n seara asta beat, cu paiul
sug luna şi pe cioburi mă arunc,

Mai ştii cum te strigam pe-atunci,
“icoană cu picioare lungi”?

Veneai pe râu sau râu erai,

Azi scriem poezia pe mari bucăţi de pâine,
arta-i maşinăria de curăţat cartofi,
chiar tu vei fi cartoful sortit zilei de mâine,
actor retras ca melcul în pantofi.

La o masă umblătoare,
la un vin ce nici n-a fost,
stau cu moartea-ntre pahare
chefuind în zi de post,

Lângă oftatul gării bodega-i cu noroc,
pisica iar se freacă de scaun şi ia foc,
vioara taie capul ţiganului coclit,
nu strănuta că zboară toţi fluturii din zid.

Mai lucrează-n ochi femeia, o rindea de foc e vinul,
alţi dulgheri în vrednicia trupului găsim mai greu,
vorba, îngerească pleavă, întregeşte încă plinul,
batem cerul, cum se spune, să priceapă Dumnezeu.

Se-acreşte primăvara şi ea pe stârvul crăcii
Şi claunul boceşte în spatele barăcii
Şi rufele bătrâne îl cheamă pe frânghie
Să îşi usuce plânsul lui mic de prăvălie.

Moartea în stradă citește ziarul
așezat pe fața cerșetorului mort,
moartea în cârciumă-și umple paharul,
moartea-i pe câmpuri, moartea-i în cort.

În ultima vreme, tatăl meu se întorsese la cele sfinte.
Biblia se mutase din raft pe masa de lucru,
în mâinile lui Cartea Psalmilor se deschidea singură.
Tatăl meu se întâlnea cu Domnul în camera lui.