Adina Speranta - poeziile altor autori

O, pepenii iluminau cerul când se coceau,
Cu urmele dinţilor de iepuri în ei,
Stelele moi le muşcau, le sângerau,
Cu purpurii averse de ulei.

Nu mai e nimeni
Între mine şi viscol,
Numai eventuala bunăvoinţă
A celor ce păzesc şi asmut ninsorile,

Prin mâna mea, aceasta, ce tremură şi plânge,
Nu curge totdeauna acelaşi fel de sânge,
Când inspirată este, vă simt pe fiecare
Şi viscolul prin mine vă scrie o scrisoare.

Nu știu de ce ești tristă și departe,
ai dispărut și reapari tăcută,
nebunul A. pe viață și pe moarte
și fără mâna ta prin cerc se mută.

Dacă mă uit în urmă pe cărarea
care se pierde-n umbra primei porți,
sunt numai punți căzute în prăpăstii
și-n iarba de pe mijloc, numai morți.

În lumea noastră, și așa nebună,
Delirul e, oricum, un fapt de groază,
Cu-atât mai mult, când prostul delirează
Și-n tărtăcuța lui luesul sună.

Nu mai e nevoie de cuvinte astăzi
Când biblioteca a căzut pe foc,
Ia-ți calabalâcul, că va fi incendiu,
Caută-ți o casă, caută-ți un loc.

Lumina acestei înfrângeri
îi cheama pe-nvinși să mai vadă
c-aici au fost cai pentru îngeri
și urmele lor pe zăpadă.

Nu-ți este jenă și nu-ți este greu
să-mi judeci inima ca o străină?
Da, dacă ma compari cu Dumnezeu,
îngenunchez umil și sunt de vină.

Unde-i trandafirul nostru?
Prieteni dragi!
Se ofilește bietul,
Copilul zorilor!...