Adina Speranta - poeziile altor autori

Hrana o găseam căzută din cer ca un fel de mană
În zori ne trezeam şi adunam merinde pentru o singură zi
Mâncam şi dormeam sub cerul gol şi nu ne era frig
Şi nu ne era frică de fiarele care s-ar putea năpusti

Aş vrea să mă duc undeva să nu mai ştiu de nimic
Să mă întorc atunci când voi fi uitat tot
Să-mi amintesc cu greu cum mă cheamă şi cine sunt
Şi să învăţ ce mai pot

Deocamdată sunt încă aici şi mai stau
Nu mi se pare prea bine dar mai aştept
Mă deprind în tăcere cu spaima
Adevăratei vieţi spre care mă îndrept.

Doamne, iar îmi este frică
Un cal alb cu pielea scrisă
Cu vechi cântece de moarte
A scăpat din frâul său

Nu ştiam cum se poate prăbuşi o casă
Ştiam cum poate apăsa întreagă
Asupra mea şi cum nu e nimeni
Care să înţeleagă

Îmi iau numărul meu de pietre
Şi le aşez cât mai riscant
Şi-ncep jocul convinsă
Că oricum voi pierde.

Încă un ceas şi aş fi văzut iarăşi
Cum soarele aleargă pe deasupra norilor
Şi cum la marginea lor pâlpâie
Ca la ivirea zorilor

Aceeaşi bucurie de a trăi încă
Şi de a mă gândi încă la tine
Şi la drumul căutat împreună cu el
Până către sfârşit şi mai bine

Cineva se uita la capul meu
Ca Hamlet la tigva lui Yorick
E capul bufonului zicea
Şi-mi pare rău că l-am făcut pe rege să râdă

Din nou sufletul bătându-mi în tâmplă uşor
„obişnuieşte-te să priveşti dincolo mai bine”
i s-a urât să stea închis în mine
încearcă să fie de sine stătător