Bufonul - Ileana Mălăncioiu

Cineva se uita la capul meu
Ca Hamlet la tigva lui Yorick
E capul bufonului zicea
Şi-mi pare rău că l-am făcut pe rege să râdă
Când trupul meu de durere se tăvălea.

Şi-mi părea rău că însuşi îndureratul Hamlet
Îşi amintea doar de râsul stârnit
Şi-avea putere să se scoale
Din groapa lui să mă privească
În orbitele goale.

Cum ar privi-o în ochi pe Ofelia
După ce a fost dusă de ape
Şapte ani şi mai bine
Sau cum l-ar privi pe bătrânul său tată
Sau cum s-ar privi pe sine

În clipa de supremă nebunie
În care râsul şi plânsul sunt totuna.
Nu-nţelegeam de ce dăduse tonul.
Ca regii să-mi ia capul în mâini şi să-l privească
Înduioşaţi cum şi-ar privi bufonul.

Apărând cu spaimă cuvântul
Zborul devenise un fel de boală
Ca mersul somnambulului pe acoperiş
Mă rugam să am aripi de plumb ca morţii
Şi să mă las în jos pe furiş

Într-o bucată de pământ anume
Pe care o memorie suspectă
Mă făcea s-o ştiu încă pe dinafară
Ca orice mort ce se respectă.

Dar nu puteam cădea decât rostind
Cuvântul ce închis în el ţine
Şi era ca şi cum odată numindu-l
Locul acela nu mai era pentru mine.
Zborul devenise un fel de boală
Îngrozitoare, dar pluteam mai departe
Apărând cu spaimă cuvântul sfânt
Până la graniţa care-l desparte

Ca pe ceva al meu foarte intim
Închis în sufletul ce n-a capitulat
De vorbele care-aşteaptă să-l calce
Asemenea oştirii lui nimeni împărat.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Ileana Mălăncioiu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.