Adina Speranta - poeziile altor autori

Precum lumina unui singur soare
Prin lumea-ntreagă-şi răspândeşte focul,
Chemând la viaţă nouă pe tot locul
Puterea cea-n etern renăscătoare,

Furtuna zice: Eu cunosc
Pe oameni că le sunt duşmană!
Iar bruma zice: Îi cunosc
Şi eu, că-n suflet le fac rană!

Vai ce durere-n suflet,
Pământule, tu porţi –
De mii de ani tu singur
Îngropi copiii morţi.

Mai ia-mă-n poală, mamă dragă,
Că-i noapte-acum de tot,
Şi-aşa-i de lung şi larg iatacul –
Mi-e somn de nu mai pot.

Cu gene-ncins-a ochii tăi
Cel ce-a creat din veci iubirea,
Iar ei sclipiri de soare-au prins
Şi-un fulger umed li-e privirea.

Orice am spune și orice am face,
oricât am analiza din nou, în tăcere sau strigând,
alții, copii încă,
vor trăi aceleași suferințe, de mii de ori descrise,

(Baladă din secolul XVI)

Răsturnător în curs de douăzeci de ani, vornicul Iancu Moţoc alungă pe Alexandru-vodă şi aduce la locu-i pe un străin din Germania; dar mai la urmă, dând jos şi pe acesta, pentru a pune pe tron o nouă creatură, poporul nu-l mai ascultă, ci primeşte înapoi pe gonitul Alexandru. Vornicul fuge în Polonia, unde însă, după stăruinţa Porţii otomane, piere decapitat în capitala Galiţiei. Testamentul acestei triste celebrităţi se află până astăzi la Lemberg, în Tabula Municipală, Liber Testamentorum, t. 2, ab anno 1554 ad 1578, p. 225.

Râde omul cât e june;
Cât e june, omul plânge;
Şi râzând-plângând,
Cântă cântece nebune,

Nu aveam o şchioapă de pământ să-mi fie
Locul meu... acuma-mi stăpânesc mormântul;
Şi nu îndrăzneşte ciocoiul să vie
Să-mi stoarcă pământul!

Şi râde, şi plânge, şi-ntocmai ca luntrea uşoară,
Plutind pintre valuri
Departe de maluri
Se zbuciumă inima mea.