Adina Speranta - poeziile altor autori

Aceste pietricele albe de pe masa ta goală
strălucesc în soare. Nimeni nu ghicește
din ce adâncimi au fost aduse. Nimeni
nu bănuiește cu ce scufundări riscante

Iannis Ritsos - Sonata clarului de lună, traducere Adina Velcea

Seară de primăvară. O cameră mare a unei case vechi.
O femeie în vârstă, îmbrăcată în negru, îi vorbește unui tânăr.

Nu-mi mai scrie, mamă, vorbe de alean,
Nu mi te mai plânge,
Și pe mine frigul toamnei, prin suman,
Sufletul mi-l strânge...

Trăim în miezul unui ev aprins
Și-i dăm a-nsuflețirii noastră vamă.
Cei ce nu ard dezlănțuiți ca noi
În flăcările noastre se destramă.

Lumina ideală când Dante contemplase
călăuzit de scumpa-i simbolică femeie,
cuvântul i se stinse și mâna lui sculptase
al treilea pâlc și ultim de stele-n epopee.

(N-au să ne sperie)

1.
Încă-i țin minte pe-acei ce-au mănat în război

Atunci, trecând suierător prin vid,
Din zbor se închega un bloc lichid,
Se rotunjea în goana-i purpurie
Și-și alegea o cale pe vecie.

Pădurea de mesteacăn s-a legănat odată,
Apoi a fost în flăcări înalte îmbrăcată,
Era întâi frumoasă, căci frunzele părură
Limbi roșii în amurgul pudrat suav de zgură.

Strâmbă Troie-a vechii lumi,
Între ziduri nu însumi
Lectorii de epopee,
Roditorul tău Enee

Suntem în miezul unui ev aprins
Și-i dăm a-nsuflețirii noastre vamă.
Cei ce nu ard dezlănțuiți ca noi
În flăcările noastre se destramă.