Poezii despre Vise:

Când priveam spre o frunză, tăcut,
Am simțit că mă-ntorc în trecut
Și sunt cel ce-ntr-o seară cânta
Spre o stea, iar privirea-i ardea.

Prin coarnele mari, rămuroase,
mă tânguie-un vânt monoton;
zdrobind nestemate sticloase,
alerg pe cărări vaporoase:

Ieșise centaurul mării
la țărmul luminii arid.
O rană purta în copite, iar caii răniți se ucid..

Visul mă purta pe-o mare-ntunecată și informă,
Prăvălită peste țărmuri
Aspre,
Naufragiate

Departe, peste mările din vise,
Necunoscută-n lumi de azi și ieri,
Apare din tărâmuri interzise
Și doar în vis permite-apropieri.

Eu, dansând cu noaptea, iată ce-am visat
Când, răpus de ziuă, trupul mi-am întins
Întru-a sa odihnă, pe deplin convins
Că va fi o vreme-n somn abandonat.

dincolo de cortină

pe patul de spital
îmi imaginam lumea de dincolo

Iată venit(ă) parcă din Franța

cuvântul de ordine-i speranța

Între 21 noiembrie 1955 și anul de dizgrație 1990
se întinde adevărata și divina paradoxalia
moldavia Ecouri lirice de munte perforează
tăcerea contemporană

Stă parcul fără tine, Diana, fără tine,
De-a dreapta și de-a stângă răbdarea ne cuprinde -
Ce clipe inutile, iubito, inutile,
Se-ndreaptă-n sihăstrie în zbor de faetonide.