Poezii despre Vise:

CRIMA

În apa lacului se clătinau lumine
Şi se-mpleteau cu frunza de stejar;

Sunt cărbune încins pe o sferă buiastră
Cu rotiri de destin prin genunea albastră!
Mă întreb ce fluid din vârtejuri de stele,
Urzesc firul din ghemul zilelor mele?!

Nimbul de harbuz crapă-n cucuruz,
în umbră-nacelă, spic-stea-paralelă :
clopotu-mi din uz, cometei confuz,
drept cer de parcelă,-l prinde-n acuarelă –

Gerar de năut arde-astronaut
nezărit de Gange, dintre nori de goange,
stelelor nevrut, Lunii scurt sărut –
brazii-picioroange trec Lacteea-n cange,

Lecturez un craniu, colonizez un fulg,
spânzur o stea, scot limba canină,
traduc uraganul, transform visul de vară
într-un cal, neftinesc visul de iarnă

Acolo unde ploaia se-ntretaie
Cu licărirea nopții-n stele reci,
E colțul unde vechile poteci
Ne potoleau a inimii bătaie.

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
vine, Samoş, vine, către tine vine
sufletu-mi din grai, fără trup de mai,
lumină-n destine, orgă cu albine,

Motto: Copilul și luna pot basme să-și spună
Sub clar și eclipsă de lună.

Aripile nopțíi se-ntindeau, tăcute,
Prefăcând văzduhul într-un labirint
Cu ieșiri de taină-n lumi necunoscute,
Înșirate-n lungul Râului de-Argint.

Un drum șerpuiește spre vise- nstelate,
Pornește, rulează și duce departe
Un zâmbet de val urcat peste valuri
De gânduri ce luptă cu negri balauri.