Poezii despre Viaţă:

Stai! a stigat un om cu a sa voce,
lasă-mă să plec din sclavie
am în sânge libertate
dorul evadărilor degrabă,

Nu mă întreba ce zbateri port în suflet,
nici ce pricini au,
vezi doar ce-mi lipsește
și mai ales nu mă întreba dacă sunt fericită,

Ca o candelă în biserica
de lut
este trupul meu
care pâlpâie

În viață, sunt multe momente
În care trebuie să renunți
La anumite "proiecte",
Chiar dacă ai muncit ani mulți!

În visul meu, pusesem mâna pe un abecedar,
un altfel de abecedar, din întâmplare
dacă întindeam mâinile transformate-n aripi
puteau atinge stelele ce ascundeau în sclipirea lor

Azi mă agăț de lumina caldă a soarelui,
E încă iarnă și nu fac față drumului…
Mă refugiez în copilăria sufletului meu,
Cu bucurie cânt la harfa lui Orfeu!

Un parc,
O bancă,
Un sărut,
Un zâmbet

De-aș fi simțit
că vei veni la mine-n suflet
puneam numaidecât
un covor de flori sub tălpi

Parcă te-aș mai iubi o dată,

Atunci când mi se face dor,

La răstimpuri de veacuri apar oameni care strălucesc.Ei sunt aleși.
Sunt din contiții sociale cu totul inegale, fără strămoși.
Nu vor avea nici urmași, singuri alcătuiesc întregul lor neam.
Acesta este meritul lor, asemenea stelelor ce răsar și apoi dispar.