Poezii despre Viaţă:

Haiku

În primăvara
Înflorită am simțit

În vechiul sat respiră Eternitatea,
Miros a om nu se mai simte,
Morții își țin încuiată poarta,
De dor se sparg geamurile prăfuite...

De ce n-aveți gândirea luminată
și suferiți cu toți de-o boală grea
considerând că dreapta judecată
nu se aplică la persoana mea?

Doi cocoşi se iau la sfadă
În ogradă la bunici,
Hotărâţi fiind să vadă
Care va cânta pe-aici.

E un program mai vechi și nu prea merge,
Dar, poate se rezolvă c-un restart,
Căci o bootare-i început, e start,
Iar dacă nu va merge, îl voi șterge.

Iubită, adorată, soție, soră, mamă,
Sau fiică, nepoțică - tu ești un univers
Și-n lipsa ta, știi bine că totul se destramă
E-un sentiment ce nu pot, să-l reproduc în vers.

pe aici n-a mai trecut nimeni

sub buzele grinzii crăpate de timp
singurătăţile sufocă tăcerea

cu siguranţă nu ne-am întâlnit
nu-ţi ştiu nici chipul, nici cuvântul
iar gândurilor nu le-aş da de cap

Într-un târg, ceva mai mare,
De pe ale noastre plaiuri,
Unde se mai trag buhaiuri
Pe la zi de sărbătoare,

De o mie de ani aștept,
De o mie de ani fug de mine,
De o mie de ani îmi iau zborul spre stele.
De o mie de ani îmi port orizontul