Poezii despre Viaţă:

Dorința
...
Când rănile atât de tare dor,
M-auzi Doamne? Vreau să mor

Sub cerul plin de stele ne pierdem amândoi,
Și timpul se oprește în visele din noi.
În inimă se-aprinde cu fiecare pas
Iubirea noastră vie din tot ce-a mai rămas.

Către Nimeni

Îți place să-ți bați joc de mine?
Bate-ți dar, nu am ce-ți face,

Un murmur dulce se aude-n noapte
Și-un chicot îl mai simt în al meu suflet
În orele târzii din miazănoapte
Am obosit în vis de-atâta umblet.

Va veni o zi, când mă voi topi,
ca un fulg grăbit, spre un cer sporit.
Va veni un ceas, când lacrimi pe-obraz,
îndoind perdeaua, mi-or topi lin neaua.

Sub umbra rece iarăși cade ploaia,
Și-alunec printre stelele din drum,
Mă războiesc cu versul și cu foaia
Și cânt mereu în poezia mea de-acum.

Sâmburi
Mă întreb cât din tine este cu mine
atunci când suntem unul cu altul,
unul în altul ca o cheie într-o ușă.

O frunză cade-n veșnica visare
Și-un dor se-așterne-n razele de soare
E adierea toamnei, în vise o iluzie
În gânduri și tăcere, eterna mea confuzie.

Pe ulițele vechi se simte-un pas de toamnă,
Care în frigul rece pășește ca o doamnă.
Prin visurile reci rămâne-o căutare,
Ce stă ascunsă-n raze, în treptele spre soare.

În noi se-așază iarăși veșnica tăcere
Și simt cum lumea curge în jos ca o cădere
Din vechi dorințe calde alunecă un vis
E visul cel pierdut ce cade-ntr-un abis.