Poezii despre Viaţă:

Sonetul ultimei zăpezi.
...
Eu, nu mă mir dacă ninge,
Zăpada-i fireasca povară,

Adaptabilitate. La noi
...
La noi, guvernele-s nepăsătoare
De soarta celor peste care stau

Nu sunt poetul
...
Distincții și premii pentru cuvinte?
Nuu, eu sunt cuminte, nu concurez

Un zbor de foc tăcut se-nalță-n vis,
Purtat de-o dorință spre tainic abis,
În noaptea adâncă tresaltă fiori,
Se-aprind străvechi șoapte-n nori.

Dimineți pline de dor și fiori,
În piept răsună-un lung și trist freamăt.
Pe cer se-arată lumini și fiori,
Și-ntre umbre se pierde-un geamăt.

Terasa lui Mosor
..
Ioane, hai cu noi, să dăm hoții-afar din țară
Nu pot mă, că nu renunț la pensia specială.

Ajută-mă să mor, dar să nu doară!
...
Te-am rugat frumos să mă iei
Nu-ți bate joc de mine, te implor

Melodia aceasta îmi amintește de timpul acela
în care intrasem cu ochii, zeități înaripate,
pe calea alipită de albastrul sufletului.
Melodia aceasta are chipul margaretelor așezate la vegheatul verii împurpurate de doruri.

E liniștită noaptea în toamna timpurie,
E luna așezată pe cer , e aurie
Și bolta e străpunsă de-albastre licăriri
Când se destramă-n suflet un ghem cu amintiri.

Poezie interpretabila:

Unii pot sa înțeleagă că în text e vorba despre viață, că, la bătrânețe, viața te aruncă din brațele ei și te trimite spre neștiut, spre nemurire (conform ideii că viața adevărată urmează după moarte)