Corespondența cu Eminescu - Veronica Micle

Domnul Eminescu,

Nu sunt în stare să-mi măsor nenorocirea pe care mi-a pricinuit-o cunoștința și relațiunea D-tale, rușinea, desprețul oamenilor, (rând șters), desperarea, toate, toate m-au cuprins astfel încât nici nu știu pe ce lume mă aflu. Pe D-ta să te calific – regret că eșți sub orice critică – dacă prin o fericită întâmplare ai perde inteligența care o ai, te las să judeci la ce valoare ar fi redusă persoana D-tale. D-le Eminescu, să nu ți se pară amară scrisoarea mea, e departe de-a reflecta ura, regretul, mustrarea de cuget, groaza de care mă simt cuprinsă, numai când gândesc, la sumedeniile de minciuni pe care ai avut curajul a mi le debita, la iezuitica ipocrizie, la intențiunea bine meditată și bine premeditată cu care m-ai făcut (abuzand de încrederea mea) să devin o groază pentru toată lumea, căci m-ai făcut ca fără rușine să afișez relația mea cu D-ta și multe alte pe care de mai ai puțină conștiință trebuie să te îngrozești când îți vei aduce aminte de ele, și care îți mai repet, nu le-ai făcut decât cu scopul să-ți bați joc de mine și din cât eram de nenorocită să mă faci astfel încât să-mi vie nebuneală.
D-le Eminescu, n-aș voi să-ți răpesc așa mult timp cu scrisoarea mea, însă trebuie să-ți spun ca o datorie de onoare, dacă mai știi D-ta înțelesul măcar al acestui cuvânt, o datorie de onoare, zic, îți impun și ce e mai mult, eu o reclam: este să-mi înapoieşti toate scrisorile mele dimpreună cu fotografia mea, și eu la rândul meu vă voi înapoia tot bagajul D-Voastră de scrisori care nu cuprinde decât minciuni pe care ai talentul de-a le scrie în mod foarte frumos.
D-le Eminescu, încă de la sfârșitul lui Dechembrie am înțeles și planul, și tactica și purtarea care ai ținut-o față cu mine, pentru ca să obții rezultatul pe care astăzi, deși târziu, totuși ți-l trimit. Nu am nevoie să te declar liber de orice angajament față cu mine, căci tu ai fost și atunci și ești și acum, vorbele acele au zburat, și să nu crezi că mă voi acăța ca scaiul de D-ta și îmi pare rău că m-ai împins cu purtarea D-tale până la atâta încât să-ți spun că: fie Princesă sau proletară, ți-o jur că nu voi invidia fericirea pe care o vei pricinui nici unei femei!

Rămâi dar cum ai fost și în trecut și continuă tot cu atât succes fizic și moral viața de holtei de până acum, și să-ți dispară din cap acel nour care-ți îngreuia mintea și-ți încurca întrucâtva deprinderile de mai-nainte.
D-le Eminescu, nici un cuvânt n-ai la adresa mea, eu am fost atât de sinceră cu D-ta încât nici un cuvânt al meu n-a fost minciună.
Zdrobită de amar și de desperare încă o dată te mai rog să-mi trimiți în plic toate scrisorile mele, eu imediat la rândul meu le voi trimite pe-ale dumitale.

Veronica Micle 19/20 Februarie [1881] Iași

vezi mai multe texte de: Veronica Micle



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.