Ulița Mitului (fragment) - Lucia Eniu

Casa de sub munte
sau Pensiunea "Camene"

Nu știu, domne. Nu vă pot ajuta, îmi pare rău. Că de obicei...N-am auzit de așa ceva pe aici, pe Uliță. Așa vi s-a spus? Pe Ulița Mitului? Pensiunea "Camene"? Camene...Camene...Ce nume aiurea! N-am auzit, domne. Habar n-am pe unde ar putea fi. Și dacă eu nu știu...Da' chiar nu știu. Păi dacă e pensiune, înseamnă că primește turiști, nu? Oameni aflați în trecere prin zonă. E una, mai la vale, puțin...Nu? Nu-i aia? A, ați rezervat la cum îi zice. Păi dacă ați rezervat acolo, nu v-a zis nimeni cine, unde, cum puteți ajunge ? Ce munte, domne? Păi nu-i decât ăsta, și acolo...Da, Muntele Cornu. Păi și? Cum i-ați zis? Casa de sub munte? Așa v-a zis la telefon? Păi sunt două, domne. Una, în stânga muntelui, cum mergi așa, spre el, alta, în dreapta. Aia din stânga e a lui Toni Hădeanu, da' nu cred că-i pensiune, na, n-are cum să fie, că nici electricitate n-a vrut să-și bage, nebunu. Stă la lumina lumânărilor, de zici că-i pepinieră de vampiri acolo. Casa-i în mijlocul pădurii, cu etaj, da-i tare întunecoasă. Dacă ai vreun gând de plecat pe lumea ailaltă și ți s-a urât cu toate, n-ai decât să încerci să intri acolo. Garantez sută la sută că te-apucă toate alea și o iei din loc și uiți de toate gândurile rele și zici că viața merită trăită. Da-năuntru ce-o fi, numai ăl necuratu știe, că nici Dumnezeu nu cred că și-a băgat nasu pe-acolo. Cea din dreapta, de casă zic, e și mai mare, ce zic eu, palat, nu alta. Are două caturi și o alee în partea din față. De stejari. Din ăia groși. bătrâni. Ei, acolo, da, viață. Parcă-i o cetate, domne, zău așa. Acareturi cât vezi cu ochii și auzi cu urechile. Plantații de viță-de-vie, grâu, mentă și maci. Ce mai? Un paradis. Pe bune. Da' nu cred că madama Mitrița a transformat-o în pensiune. Păi n-auzeam noi nimic? Cum am zis? Păi n-auzeam noi nimic, zic? A, numele. Mitrița. Da, Mitrița Ileuță. Da?! I-auzi! Păi de ce n-ați zis așa de la bun început? Dacă v-a zis la telefon...A, nu știe că ajungeți astăzi. Da, e-o femeie a-ntâia, domne. Are o voce caldă, prietenoasă, puțin cam pițigăiată. Încolo...Păi vedeți? Aia-i! Da' eu o știam drept Casa cu stejari. Da' secretoasă e madama Mitrița! Când o fi transformat-o în pensiune, domne? Ce chestie! Și noi să nu știm nimic... Măcar pentru asta, că uite, vine omu să se cazeze și n-ai cum să-l îndrumi. Aveți bagaj, din câte văd. E greu? Aoleu, că te rupe! Da' ce-ați băgat în el? Bolovani? N-ați găsit taxi? A, ați venit cu autobuzu și v-a lăsat mai jos, în stație. Și de acolo vă chinuiți așa, cu ditai bagaju? Ei, haideți, să vă ajut. Păi o luăm pe jos, că mașina e în oraș, cu concubina mea. Haideți s-o luăm încet la picior. Poate dăm peste vreun cunoscut cu mașină, că-i cam multișor până sus, la madama. Cum? Păi ce să vă spun? Prea multe nu știu nici eu, că ea coboară foarte rar în oraș. Noroc cu Iambina, servitoarea, care mai dă din casă, ce și cum se mai întâmplă. Așa mai aflăm și noi, Mituleștii...ăștia de stăm pe Uliță...pe Ulița Mitului...Mitulești...v-ați prins. Mai aflăm și noi, cum ziceam, ce se mai întâmplă acolo, sus, sub munte. Cum adică sub munte? Păi chiar la poale, că-n spatele dependințelor se înalță stâncile. Cum să vă spun eu mai pe înțeles, nu, da' cum să vă fac prost, da-s cam multe de spus ca să vă faceți cât de cât o idee... Mi-ar trebui vreo trei drumuri dus-întors și fără bagaj, ca să pot vorbi mai normal...că am început să gâfâi...Ce să vă zic? Madama să tot aibă spre șaizeci de ani. E iar văduvă, de câțiva ani buni...cum adică iar? Păi, după cum zice lumea pe aici, să tot fi avut vreo patru-cinci bărbați. Morți toți, săracii, în floarea vârstei. Păi de unde să știu eu de ce și cum s-o fi-ntâmplat? Da, cum să n-aibă? Păi de la fiecare...Are vreo șase, șapte. Mari, cum să nu? Păi e unu, Ari îi zice, nu știu de la ce vine, da' așa-l strigă madama. Tare de treabă, băiatu, mai coboară la cârciumă, mai joacă table cu noi, mai glumește, mai povestește de-ale lui. Cică-i instructor la un hipodrom de ăsta cu cai. Seamănă leit cu madama. Da' nu prea stă, vine și pleacă. La fel și Despina, fiică-sa a mai mică de-a avut-o cu ultimul bărbat. Numai Persina, a mai mare dintre fete, că patru are, numai asta de ziceam stă mai mult cu ea. Din primăvară până-n toamnă, târziu, după cules. Frumușică, fata, da' tare tăcută și cam ciudată, ca mă-sa. Chiar ieri am văzut-o în șareta madamei. Da, are șaretă, domne, din aia de pe timpuri, cu doi cai negri ca mura. Ce mai? Trai, nineacă, acolo. Natura, natură, aeru, aer, apă curată de izvor, legume și fructe a-ntâia, ouă de casă, lapte proaspăt muls, brânză și toate celea, tot de casă. Ce să mai zic? Plus macu aferent. Că și ăsta...Păi are plantație. Și tot felul de jivine. Stați să vedeți în toamnă, când taie madama Mitrița porcii. Toată Ulița miroase, de sub munte, până în capăt, spre ieșirea spre centrul orașului. Păi mulți. Face femeia tot felul de bunătățuri, de-ți lasă gura apă doar gândindu-te, fără să le vezi, că cine să le vadă? Ce vizite, domne? Păi nu v-am zis că-i ca o cazarmă? Nu? Păi așa-i. Cu ziduri...hai să mai lăsăm astea jos...să ne mai tragem sufletu, că mai avem destul până sus. Și, cum ziceam, cu ziduri groase de jur-împrejur. Da' madama nu-i degeaba madamă. Ce-i al ei, e-al ei. Nu mergem noi, că n-avem cum, c-am merge, da' trimite ea. Toată Ulița primește câte un pachețel de pomana porcului, cu cârnații aferenți. O bunătate! Te lingi pe degete. De-aia zic. Madama, madamă. N-ai ce zice de rău. O fi avut moșteniri, domne. Rămase de la soți. Da' alții n-au? Terenuri cu nemiluita, saltele cu bani, case și hardughii, și câte și mai câte, de nu mai știe nimeni de unde și cum. Da' n-ar da ceva, acolo, cât de puțin, și altora, că nu se mai satură de strâns averi. Așa zice lumea, cum că, în tinerețile ei, a lucrat prin capitală, dădacă, pe la case din astea mai răsărite și c-a pus bani deoparte. Cum o fi, cum n-o fi, femeia s-a învârtit printre oameni subțiri, domne, s-a cizelat, ca să zic așa. Păi dacă o auzi vorbind, zici că are cinci facultăți. Are idei de-astea cu reîncarnări și magii, naiba le știe. Ce mai, îți sucește mintea mai ceva ca alcoolu și drogurile la un loc. Drept e că are și cine să-i cânte în strună, după cum zice lumea. Are o amică din asta mai exotică, Heca, parcă zicea Iambina, servitoarea. Un fel de ghicitoare care-i bagă tot felul de chestii de astea ciudate în cap.
Casa? Păi cum să fie? Las' că nu mai e așa de mult, acuși ajungem și o vedeți. Are scări de marmură în partea din față, te joci cu madama? Înauntru? Da' cine păcatele mele să vadă? Servitoarea zice că-i luxu de pe lume. Ce mai? Trai subțire, domne. Care fată? A de stă mai mult cu ea? Cum unde pleacă toamna? La concubinu, oleacă mai încolo. Nu v-am zis de Titi Hădeanu? Casa din stânga, de sub deal? Păi el e. Ei, poveste lungă, domne. Așa, doar, în două-trei cuvinte, că ne apropiem. Vedeți stejarii? Păi ce să se-ntâmple? A văzut ăsta fata, el, holtei bătrân, că i-ar putea fi tată, ea, frumușică și cu vino-ncoa, cum ziceam, și-a răpit-o ăsta. A ținut-o la el o vreme, timp în care madama a răscolit tot ținutul. Prin primăvară i-a dat drumu la mă-sa și așa s-au învoit. Iarna stă la el, în rest, cu madama. Păi cum să nu se viziteze? Cică, servitoarea zice, că primește Persina câte un bilețel de la Titi, iubito, te aștept la cină în salon, la ora șapte, ținută obligatorie. Donșoara se gătește de zor, merge, ia cina și se-ntoarce a doua zi bine mersi. Și uite-așa. Păi ține treaba asta de ceva vreme. Să tot fie vreo opt ani, dacă nu mai mult. Ce părere să aibă mă-sa? Cine știe? Că nici servitoarea nu le poate afla pe toate, domne. Da' treaba asta cu Titi parcă-i cam cusută cu ață albă, domne. Că el e urât ca tată-su. A lui ăla cu coarne. Ce-o fi găsit Persina asta la el, numai ea știe. Ei, uite c-am ajuns aproape de intrare. Da' aveți bagaj, nu glumă! Păi ce să zic, mi-a făcut plăcere, domne dragă, da' eu mai departe de aici, nu mă aventurez. Nu de alta, da' are madama niște câini a-ntâia. Uite-așa te face bucățele, cât ai clipi. Cum? Aveți cheie de la poarta mare? Ia uite, domne, ce chestie! Păi vi le-a dat prin telefon? A, le aveți de când ați mai fost...Aaaa...în urmă cu mulți ani și nu mai știați și ați zis așa ca să...că nu-i nicio pensiune, nu...Da' n-ați găsit pe nimeni care să vă ajute cu bagaju...Haideți, domne, zău așa! Și-mi mulțumiți pentru amabilitate...Nu, lăsați, domne, fără de astea. Nu-mi trebuie nimic, da' puteați să spuneți...ca să nu...D...domnu...domnu...auziți...cum ziceați că vă cheamă? Filomel? Și mai cum? Ileuță, domne?!!