Poezii despre Toamna:

Chemarea pădurii
...
Ce boltă clară, ce zi de toamnă blândă!
Aș vrea să ies, oriunde în natură,

Îi trec cocorii, toamnei, peste frunte,
Cu zbor adânc prin cețuri de argint.
Îi smulge dimineții un alint,
Când urcă-n pribegii, spre cer, un munte.

Cad frunze ruginii și se aștern covor
Sub pașii mei foșnesc ca șoaptele de-amor
Pe cer, deasupra mea, plutește un cocor
Ce pare rătăcit de stolul călător.

Toamne taxate
...
Mi-e dor de toamnele copilăriei mele
Cu bâlciurile lor suite pe maidane,

Recunoștință
...
Se pregătește toamna să intre în arenă,
Deși pare că-i vară, frunze-ngălbenesc,

Aștept cu nerăbdare vremea rece,
Să-mi poată odihni în piept văpaia —
Neostenită, să mă tot încerce
În inimă-aducând-mi hărmălaia.

Ochii mari şi gura mică,
Buzele de trandafir…
S’o privesc par’că mi-e frică…
Şi n’am ochi să mi-o admir!

Mai pot vedea, în verde, cum viața mai răzbate
Prin zilele ploioase aduse de brumar,
Dar arborii suspină și ramul lor se zbate
Sub vântul ce lovește și nori pe cer apar.

Vagaboanda
..
Vine pe furiș sub un vânt pieziș
Lovind în frunziș, scuipând ruginiș,

Dacă vântul toamnei a venit cu norii
Gata să-și reverse ploile-n visări,
Gândul meu tresare și, de apăsări,
Trece și aleargă-n țărmuri iluzorii.