Suflet de copil - Mariana Tasente

Suflet de copil se aşează ghemuit în poala ta aşteptându-şi mângâierea mâinii prin părul tânăr, ondulat şi mătăsos. Aşteaptă cuminte dar nerăbdător, ascultând muzica divină a ploii pe clape de pian şi arcuş de vioară, visând la o plimbare în caleaşca iubirii printre stele strălucitoare. Cât de mult îşi doreşte să fie iar pe uliţa noroioasă! Cât de mult îşi doreşte o maşină a timpului să-l poarte într-o lume neprihănită de gânduri triste şi negre! Cât de mult îşi doreşte să fie înţeles aşa cum ştie că ar trebui să fie! Cât de mult îşi doreşte să-i crească aripi albe de înger pe care să le întindă într-un zbor lin deasupra tuturor! Cât de mult îşi doreşte să iasă din colivia lui de aur şi diamante neşlefuite! Cât de mult îşi doreşte să picteze pe şevaletul cerului, cu penelul inimii lui curate dar neinţelese! Cât de mult îşi doreşte să compună o simfonie în mii de note şi culori şi s-o transforme într-un curcubeu zâmbitor aruncat în calea unei ploi a destinului! Cât de mult îşi doreşte un alt suflet de copil, îngemănat cu al lui, să-şi prindă aripile într-o horă cu ritmuri vesele şi jucăuşe, cu ritmuri pe corzi de chitară, într-o armonie perfectă cu natura mereu aflată în mişcare! Cât de mult, Doamne, cât de mult! Dar poala e neprimitoare, mâna nu e pregătită să-i ofere mângâierea dorită şi sufletul de copil cuminte se stinge uşor, pe zi ce trece, puţin câte puţin, auzind din depărtare chemarea neostoită a mării! O chemare mută şi totuşi asurzitoare! O chemare ce-i sparge timpanele de copil! O chemare ce va birui în cele din urmă, pentru că sufletul a rămas de copil, în timp ce trupul a devenit de mult timp femeie! O femeie cu mii de vise, mare parte neîmplinite, o femeie al cărei suflet rătăceşte într-o lume ireal de tăcută şi frumoasă, o lume paralelă cu cea reală, o lume de vis ce nu-şi revarsă lumina peste colivia ei cu zăbrele imaginare dar dureros de reale!