Fior de iarnă - Stephane Mallarme

Traducere de Petru Dincă

Pendula asta de Saxonia, care rămâne în urmă și bate ora treisprezece, printre florile și zeitățile ei – cui a aparținut? Gândește-te cum a venit ea din Saxonia, cu diligențele lungi de altădată.

(Umbre stranii atârnă pe geamurile vechi.)

Și oglinda ta venețiană, adâncă precum o fântână răcoroasă, pe un mal cu dragoni auriți, cine s-o fi privit în ea? Ah! sunt sigur că mai mult de o femeie și-a scăldat, în această apă, păcatul frumuseții sale, și, poate, dacă m-aș uita în ea îndelung, aș vedea o fantomă goală.

– Spui adesea lucruri atât de răutăcioase, ticălosule!

(Văd pânze de păianjen deasupra înaltelor ferestre.)

Cufărul nostru este și el foarte vechi: privește cum înroșește focul din cămin lemnul lui trist; draperiile amorțite sunt de o vârstă cu el; dar tapiseria fotoliilor de pe care s-au șters culorile, și vechile gravuri de pe pereți, și toate lucrurile noastre vechi? Nu simți tu că chiar și bengaliurile și pasărea albastră s-au decolorat cu timpul?

(O, nu te mai gândi la acele pânze de păianjen care tremură deasupra înaltelor ferestre!).

Ție îți plac toate aceste lucruri, iată motivul pentru care eu pot trăi alături de tine. Nu ai dorit tu, soră dragă cu privirea de odinioară, ca într-una din poeziile mele să apară aceste cuvinte: „farmecul lucrurilor ofilite”? Obiectele noi nu-ți plac; te înspăimântă și pe tine cu îndrăzneala lor țipătoare și simți nevoia să le uzezi, lucru care e foarte dificil de făcut, pentru cei care nu au gustul acțiunii.

Vino, închide vechiul almanah german, pe care tu îl citești cu atenție, deși a apărut cu mai bine de o sută de ani în urmă, iar regii pomeniți în el sunt toți morți; și, întins pe vechiul covor, cu capul sprijinit pe genunchii tăi primitori, acoperiți de rochia ușor decolorată, o, blând copil, îți voi vorbi ore în șir; câmpurile au dispărut, străzile sunt pustii, iar eu îți voi vorbi despre mobilele noastre... Mintea ta rătăcește?

(Pânzele de păianjen tremură tot mai tare deasupra înaltelor ferestre.)

vezi mai multe texte de: Stephane Mallarme