Stefania Petrov - creaţii proprii

Din liniștea ținută-n așteptare,
acolo unde timpul pare oprit,
se naște, ca o tresărire spre infinit,
o respirație întoarsă din uitare.

Vinerea noastră este neagră mereu,
Fiindcă Îl răstignim pe Dumnezeu.

Nu cu piroane — ci cu uitare,

Este Miercurea Mare a nelegiurii,
Doamne, câtă trădare-i într-ale tale oşti!
Oare ce ai amestecat în lutul zidirii
De ţi-au ieşit așa meschini şi proşti?

Este Săptămâna Mare,
Cu toții ne pregătim
Să luăm Crucea în spinare,
Golgota s-o biruim.

Miroase a iubire dezmorţită,
a început de primăvară
ce naşte ghiocei din zăpadă topită.
În freamăt de ramuri şi de muguri

Lumina cade oblic, ca o licărire,
peste masa la care timpul s-a oprit să respire
într-o seară rară
de început de primăvară.

Alerg nopțile prin gânduri
Înfigând doruri în rânduri,
Rătăcesc grădini cu vise
Rostind cuvinte nezise.

Frați de limbă românească
Hai să dăm mână cu mână,
Să facem să înflorească
Țara noastră cea străbună.

Prin ceață suntem singuri fiecare
Chiar dacă pașii ni se intersectează;
O lume-ntreagă-n umbră pulsează,
Dar singuri aflăm a inimii cărare.

Sloiuri reci şi chiciuri grele,
Necuprinsul îl îmbracă,
Argintul topit din stele
Se preface-n promoroacă.