Stefania Petrov - creaţii proprii

La simfonia frunzelor căzute,
Plâng arămiu copacii peste noi
Și suflă vântul în corzi de alăute,
Concertul unui anotimp trăit în doi.

Din ochii tăi sorbeam răspunsuri,
În inimă mi te-am încoronat stăpână,
Pulsam în răsărituri și-n apusuri,
În fiecare ieri, ținându-ne de mână.

Mirajul mării se arată
În răsărit de soare și-n apus,
În cântecul de harpă fermecată
De zei, din Empireu adus.

Miroase răsăritul a iubire
Și a parfum suav de trandafiri,
Ni-s zorile scântei de fericire
Sub flacăra intenselor trăiri.

Îmi este vara vis și cânt,
Îngeri și zei cad pe pământ,
Cu fori de tei îmbracă versul
Și-mi poleiază universul.

Purtăm în vene sevă de trădare,
principiile noastre au devenit caduce,
răstignim adevărul fără remuşcare
şi spânzurăm Lumina pe cruce.

S-a declanşat război cu tot tipicul,
Iar noi, prizonierii fără zeghe,
De teamă să dăm piept cu inamicul,
După perdele-n lagăr stăm de veghe!

Primăvară cu ger greu,
S-a supărat Dumnezeu ?!
Viscolește timpul,
Schimbând anotimpul.

Soarele încet s-a stins
în vise de neatins,
Luând cu el multe tristeţi
să le înece-n dimineţi.

Nu cântă nimeni toamna mai frumos
Decât acel ce i-a gustat sublimul,
Prin rodul sufletului i-a adus prinos,
Iubirea ce i-a-ncununat destinul.