Stefania Petrov - creaţii proprii

Viața nu îți dă dovezi,
E un joc pe-o singură carte,
Dacă vrei s-ajungi departe,
În teorii să nu te pierzi!

Ninge ca-n povești, ca o poezie
In anotimpul alb al zămislirii sfinte,
Întreg necuprinsul e cuprins de magie,
Toți îngerii presară fulgi de cuvinte.

Se-ntorc din eternitate zăpezile,
Reintră iarna-n rosturi și în fire,
Își scutură Dumnezeu livezile
Și ninge peste lume cu iubire.

Poarta cerului se deschide în taină
și lasă să coboare
stropi de binecuvântare,
plămădiți din Izvorul Veșniciei,

Ninsorile nu mai înzăpezesc ținuturi,
Nici iarna nu mai țese dantele de ger,
Prin zori de Bobotează zboară fluturi
Polenizând argintul pe stelele din cer.

Luna plină se ridică pe cer,
rotundă și tăcută,
stăpână peste ger
şi peste lumea încremenită.

Lumina pură a începutului
se strecoară ca o promisiune
care nu grăbește nimic.
Anul vechi se dizolvă

Nu este ieri, nici mâine nu este
Ci doar un prag ce își caută rost,
Un pas suspendat între ce-a fost
Și clipa ce astăzi se întrezăreşte.

Călătorind pribegi pin anotimpuri
Deodată ne-am trezit în toiul verii,
Clepsidra risipește încinsele nisipuri
Spre ceasurile reci ale-nserării.

Solstițiul verii în Cireșar
E un imens prilej de bucurie,
La apogeul drumului solar
Ni se răsfață cerul în magie.