Stefan Doroftei-Doimaneanu - creaţii proprii

Nici tu nu mai ai umbră şi nici vânturi
Nici urlete de lupi flămânzi prin preajmă
Rătăcitor la şes prin largi pământuri
Nu te mai bagă nimenea în seamă

Marea de-argint mă priveşte sfioasă
Pe braţe de raze mă mă legăn uşor,
Luna străluce, e dalbă crăiasă,
În pletele ei, visuri noi înfăşor.

Noaptea se târăşte şi geme
Tunete, urlet, furtună,
Rafale, cuprinse-n blesteme
Se scurg prin nervi în ţărână.

Te chem lângă mine şi iară te strig,
În lumea tăcerii îţi e tare frig,
Aş vrea să-mi vezi ochii cum doruri strivesc
Şi caută-ntruna şi nu te găsesc.

Oare,
Unde e nordul
Cu steaua-i blondină,
Oare,

Cerul se-mbracă-n straie de-ntuneric
Nori furioşi îi pun pete pe frunte,
Mă prind şi eu cu ochii pe generic
Erou de basm prin nopţile cărunte.

Deşi dispar din gând în alte gânduri,
Tot mai primesc rafale de idei
Preconcepute,
Transformate de furtună

Sunt călăreţ pe verbe înspicate
Trecând în goana gândului prin viaţă,
Mă mai opresc prin sensuri neumblate
Să cercetez atent câte-o prefaţă.

Prin ochii lui închişi se plimbă depărtări
Vecia l-a ucis în nopţi însângerate,
Azi vocea lui s-a stins în negre adâncări
Deşi a alergat printre iubiri curate.

În astă zi din multe alte zile
Mă plimb sfios prin gânduri fericite,
Mototolind cuvintele în file
Adun esenţe din sărut fierbinte.