Stefan Doroftei-Doimaneanu - creaţii proprii

Pe lungul drum al marilor speranţe
Se întâlnesc victorii fără fast,
Cu cai troieni, izbânzi fără nuanţe
Nu strălucesc în ternul din contrast.

Prin pletele cerului se prind diamante
Şiraguri de perle se-împletesc în neant,
Străluceşte izvorul luminii şarmante
Când luna se plimbă printre nopţi elegant.

Izvoare ţâşnesc din pântecul pietrei
Se-aleargă demente pe panta tăcerii,
Mă sprijin de stele prin ochiul ferestrei
Iar gândul se-aşează în fanta uitării.

Zgomote nedesluşite
Îmi brăzdează
Amorţirea din gânduri,
Ce se lăfăie

Din ochi devoraţi de plâns şi credinţă,
Curg fulgere negre de calamină,
Aş vrea să mă rog dar nu am putinţă;
În strană mă-ngrop ascuns de lumină.

Te plimbă prin ceruri privire,
Prin zodii cu noapte pictate,
Ispitele-mi vor să respire
Pe gene de nori încântate.

Nu m-am ascuns şi nu m-a prins uitarea
Sunt răscolit de vraja din mesaje,
Uimit, prin nopţi îţi caut lin cărarea
Şi-aş vrea să intru iarăşi în miraje,

La graniţa dintre cuvânt şi tăcere
Veghează neliniştea în iadul trezit,
Pământul frământă în palme durere
Pădurile verbelor s-au desfrunzit.

Lungul drum al vieţii mele, răstignit pe bătrâneţe
Se apropie de stele precum norii furioşi,
Cruci amare-n zile negre aprind lumânări răzleţe
Focul nefiinţei arde printre demonii zeloşi.

Ziua se-mbracă în rochii de seară
Cu trene pictate pe pliuri de nori,
Iar soarele trist, în beznă coboară
Stingându-şi lumina până spre zori.