Stefan Doroftei-Doimaneanu - creaţii proprii

Se-ncruntă stelele, privind din constelaţii
Prin norii răzleţiţi de aripe de înger,
Se-ndreaptă Ursele spre ceruri, cu damnaţii,
La aspre judecăţi, cu sabie şi fulger.

Mă muşcă gândurile infernale
Ca pe o pradă veşnic hăituită,
Şi-n infinite rituri siderale
Revin la viaţa mea dezamorţită.

Amestecati o cană de aleanuri,
Cu frunze de speranţe răscolite,
Puneţi şi frământările din gânduri
Stropindu-le cu vorbe negrăite,

Coborâţi duhuri din cer
Că în inimă am ger,
Daţi-mi lacrima ca leac,
Sau un fir de păr de drac,

Aş vrea să zbor din nou spre tinereţe
Cu aripi inocente, juvenile,
Cuvântului să îi redau fineţe,
Să fac din riduri flori pentru idile.

Dansul ploii

În zare, marea-ntreagă scânteiază
Iar valurile parcă-au prins rugină,

Răscolit de fiorul din ochii-ţi sălbatici
Şi de şoapte impregnate pe liniştea mea,
Pe gându-mi ameţit de pitici enigmatici,
S-a plimbat aşteptarea precum fulgii de nea.

Fricosul de umbra lui fuge
Nicicând la zei nu ajunge,
Cretinul înjură şi latră
La neamuri, la semeni la vatră.

Pe boltă mii de stele pe rând îşi deschid ochii,
Şi trag cu disperare de draperii din nori
Regina nopţii albe îşi etalează rochii
Porivindu-se-n oglinda din unda cu fiori.

Râde luna printre stele,
Râde că n-avem şosele.
Râde soarele-n amiezi,
N-avem nici autostrăzi.