Stefan Doroftei-Doimaneanu - creaţii proprii

Am vrut să te îmbrățișez. N-am reușit;
Bizar e sufletul când o ia razna,
Chemându-te țipând, deodat’ a răgușit
De l-a atins frisoanele și cazna.

Mă legăn în vânt
Pe val de cuvânt
Îmi leg dorul frânt
De visul tău sfânt...

Sunt singur în mine pe margini de viaţă,
Sunt mult în puţin, sunt suflet în multe,
Pustia cernită îmi scrie pe faţă
Cu lacrimi, ce n-au pe cine să-nfrunte.

Frumoasa mea sunt prins între dezastre
Iar m-am pierdut prin bombe fumigene,
De explodez, din dorurile noastre
Vei aduna doar visuri patogene.

(în memoria mamei mele plecată de curând spre cer)

Pe liniştea sumbră cresc muguri de teamă
În ternul privirii se-adună contraste

Soarele sărută luna și se duce la culcare,
Ziua își sărută noaptea pe obraz de asfințit,
Întunericul se-aprinde în genuni ca o ninsoare...
O aștept la o-ntâlnire c-un sărut amănunțit.

Am fost miri pe-altar de astre, înfiați de nopți flămânde
Ce ne devorau iubirea în foc alb de zei cernut,
Am fost marea, am fost briza, am fost bărci plutind pe unde,
Am fost țărmuri, am fost valuri ce puneau pe trup sărut.

Iubirea mea sunt prins între dezastre
Iar m-am pierdut prin bombe fumigene,
De explodez, din dorurile noastre
Vei aduna doar visuri patogene.

Motto
,,Niciodată ...
Să nu uităm de cei mai trişti ca noi”
Adrian Păunescu

Când cade-o stea în marea mea de riduri
Şi-mi picură căinţă-n rugăminte
Pe frunte-mi zboară stoluri mari de gânduri
Şi toate se rotesc printre cuvinte.