Stefan Doroftei-Doimaneanu - creaţii proprii

Noaptea de vis, cu mit și splendori
Se scurge în abis și secundă,
Zarea, cu plete răzlețe de nori
A plecat în cer să se-ascundă.

Lacrima mi se prelinge
Prin crevasa din gânduri,
Iubita mea Luna
A fugit cu un astru,

Răul lăuntric, e fiara cea hâdă
Ce mintea distruge și gânduri imundă,
Fiara din sânge se dezvoltă latent,
Mirificul din suflet se mistuie lent,

Noaptea timidă se pierde-n constelaţii,
Luna lunatică, dansează printre nori,
Pădurea de spini îşi aşteaptă drumeţii,
Izvoarele-au pornit să savureze fiori.

I
Mă zbucium
Mă frământ
Mă crispez

Mergeți voi saltimbanci
De ţară însetaţi
Pe străzi și bulevarde,
Un nou spectacol cu venin,

Prin sita de slove, cuvântul se cerne,
Trecutul se târâie prin vechi uscăciuni,
Condeiul suspină, la trudă se-aşterne,
Pe pergamente de valuri, scriu rugăciuni.

Pe sufletul lumii, răni mari și adânci
Se nasc din conflicte de gânduri;
Dreptul la pace nu-l are oricine !
Iar nimbul de liber, sub soarele terei,

Cine are conștiință pe pământ nu în gând,
Mai aude și-acum vocea lui tremurând,
Recitând de iubire, de părinți și de țară,
Versul lui îndulcind viața noastră amară.

E jale și tristețe în Ardeal,
Românii pribegesc iar în cirezi,
Sunt alungați din case de blestemul hural
Adus pe-aceste plaiuri de honvezi.