Poezii despre Singurătate:

pădure fără ochi
pădure surdă
mugurii tăi vor creşte orbi
cântecul îţi va fi

în oraşul părăsit
unde doar fantomele primesc vize de flotant
vechile străzi s-au acoperit cu amintiri
timpul fărâmiţat abia mai respiră

şi acum îţi port în gând tablourile
ca într-o expoziţie ambulantă
în care intru doar eu
să-ţi ating sufletul

mai ştii lanurile de porumb
deşirându-se în ecouri paralele?
ţi-ai sfâşiat rochia alergând
desculță după o sperietoare de ciori

noaptea se aşterne ca un laţ în jurul meu
făcând cerul să curgă
şi pomii şi casele
într-un amestec opac

retrăiesc amintiri...
eu încălţat cu aceiaşi tenişi albi
chinezeşti
cu care puteam juca fotbal oricât

mă uit afară cum ninge

mă uit afară cum ninge
şi albul inundă o lume imundă

frunza nu avea fiinţă
dar avea aripi
şi chiar dacă nu avea duh
avea legănare de cer

ninge afară și viscolul bate
o iarnă se-așterne-ntre noi
tu ești undeva departe
eu singur aici

TRUPURI DE ZĂPADĂ

de Marian Florentin Ursu