Şi trandafirii au-nflorit pentru ultima dată - Gabriela Mimi Boroianu

O dimineață de iarnă obișnuită.Ceața vălătucea în jurul caselor, ascunzându-le. Cerul mohorât își sprijinea norii de creștetul satului ascultându-l cum se trezește la viață.Un vânt rece se certa cu fumul ce ieșea pe hornul caselor vrând parcă să-l împingă înapoi. O liniște ciudată, deranjată doar de cântecul unui cocoș întârziat , trona stăpână peste sat. Deodată un țipat sfâșietor tulbură văzduhul, gonind păsările din cuibul lor și trezind animalele. Cerul începu să plângă în picături înghețate.

Prin fața ochilor încețoșați i se perindau amintiri. Se văzu copilă, alergând desculță pe ulița plină de praf cu prietenele ei, avea buzunarele pline de cireșe și râdea fericită. Își văzu părinții gătiți de sărbătoare, ținându-i de mână, se văzu în prima zi de școlă când se așezase prima dată în banca ce o aștepta cu o floare pe ea deasupra, anii de școală , prietenele, primul bal , prima întâlnire. Toate treceau din ce în ce mai repede pierzându-se în uitare, aducând în fața ochilor ei imaginea primei iubiri. Ah! sufletul tresări amintindu-și. Ultimul an de liceu, balul de început, muzică, râs, voie bună și, el! Cât de ușor îi furase inima cu un surâs, așa din colțul gurii, când o prinsese de mijloc și o luase la dans mai mult pe sus. Fusese cel mai frumos bal din viața ei. Îi vedea imaginea, zâmbindu-i. El, cel mai frumos băiat din sat,provenind dintr-o familie înstărită, singur la părinți, dorit de toate fetele din sală se oprise-n dreptul ei. toată seară nu o scăpase din ochi, îi făcuse complimente , nu o lăsase să mai danseze cu altcineva, făcând-o să se simtă cea mai specială ființă de pe pământ. O sărutase! primul ei sărut. Cum să uiți asta? Toată noaptea nu dormise de emoții. A doua zi, se resemnase gândindu-se că totul s-a sfârșit, că nu fusese decât un vis frumos care se sfârșise acolo, odată cu ultimul acord muzical.Dar nu a fost așa. A căutat-o din nou. Când a strigat-o la portiță, nu avea nimic special îmbrăcat pe ea, doar hainele simple în care făcea treabă pe bătătură, îi era și rușine să iasă la el. Dar și-a făcut curaj rupând din grădiniță unul din trandafirii preferați ai mamei ei și prinzândusi-l în păr a deschis poarta râzând, învăluită în mirosul lui suav. Așa a început povestea lor de dragoste. El era mai mare decât ea, terminase deja liceul , era student, dar venea acasă la fiecare sfârșit de săptămâna doar pentru ea. Își făcea complexe că provenea dintr-o familie săracă și nu se putea ridica la nivelul lui, dar alungă acest gând din minte spunându-și că e doar o poveste de dragoste adolescentină. Mai avea trei frați mai mici de care trebuia să aibă grijă. Le văzu fețele zâmbitoare, doi băieți și o fată. Fata era mijlocia. Părinții plecaseră afară din țară să muncească, lăsându-i ei toată gospodăria pe mână. Nu-și permitea să-și facă iluzi prea mari. Trăia intens bucuria fiecărei clipe ca pe un dar. Zilele treceau, iubirea dintre ei creștea, el ar fii vrut mai mult, dar ea i-a spus că nu v-a merge mai departe.
Nu v-a face dragoste cu el, nu putea renunța la singura ei avere.Știa că familia ei este săracă și cumințenia ei era singurul dar pe care putea să-l facă soțului ei. Fetele din sat râdeau de ea, că e de modă veche dar astea erau principiile ei și nu putea renunța la ele. Era pregătită să fie abandonată, dar contrar așteptărilor ei, el a iubit-o mai mult. Respectând-o pentru decizia luată și adăugând o nouă dimensiune iubirii dintre ei, a început să se gândească pentru prima dată la căsătorie. Știa că părinți lui nu o vor agreea, era săracă față de el, facultatea nu o terminase , nu se putea întreține și pe el și pe ea așa că renunțaseră pentru moment să se gândească așa departe. Îi admira curajul de a se ocupa singură de o gospodărie și de trei frați mai mici aflați la o vârstă critică când se cere o mână de fier ca să îi mențină pe calea cea dreaptă făcându-i să nu-și abandoneze școala și să mai aibă și note mari. Știa să drămuiască puținul trimis de părinți acasă, astfel încât să asigure un trăi decent fraților ei să le facă mici bucurii și în același timp să se ocupe de întreținerea casei și a gospodăriei. Să adauge un plus de bună stare familiei, fără să se certe. Impunea respect.Terminase liceul, dar nu se angajase niciunde , continuase să stea acasă și să aibă grijă de frații săi. Anii treceau iar el își dorea prezența ei în viața lui din ce în ce mai tare. Îl văzu încercând să aducă discuția din nou despre căsătorie și se văzu pe ea schimbând subiectul cu diplomație. Nu-și putea permite să schimbe ceva în viața ei acum. Fratele mai mare era în ultimul an la liceu și cunoscuse o fată. Trebuia să aibă grijă să-și termine școala înainte de a se însura cum îi intrase în cap. Se văzu măcinată de dorul părinților făcându-și griji pentru frații ei. Era greu să joci rolul unui părinte, dar nu avea ce face. Uneori noaptea stătea trează gândindu-se cum să facă să fie totul bine, o măcina gândul să nu-și dezamăgească părinți. În plus era îndrăgostită. Ce dulci erau sărutările lui, buzele lui moi, mustața abia mijită care-i gâdila obrazul,mirosul lui cei îmbăta toate simțurile atunci când o strângea la piept. Toate astea îi furau somnul. Cât își dorise să nu se termine niciodată serile când stăteau la portiță pe băncuța flancată de tufele de lămâiță. Se vedea la bal în sat când toate fetele se duceau îmbrăcate care mai decare cu haine de fițe și "bijuuri" mai sofisticate. Ea prefera să strângă banii economisiți. Renovase bucătăria modernizând-o, era mândria ei! Singura bijuterie pe care și-o permitea era un trandafir din grădiniță, din tufa preferată a mamei. Acei trandafiri parfumați ce te amețeau cu parfumul lor și pe care mama nu o lăsa să-i taie. Zâmbea în gând amintindu-și cum o certa și așa ca un copil răsfățat îi tăia ca un semn de răzvrătire copilărească împotriva mamei. Era singura supărare pe care își permitea să i-o facă mamei, dar chiar și atunci rostea în gând iartă-mă mamă!
Apoi a venit ziua când fratele ei a adus-o acasă pe prietena lui însărcinată. Ce să fi făcut? Putea să o scoată afară? Nu, a primit-o cu brațele deschise, doar purta în pântece sânge din sângele ei, carne din carnea ei, copilul fratelui său. Nu avea să regrete asta, fetița care s-a născut era o bijuterie! Doamne ce emoționată a fost când a ținut-o prima dată în brațe. Ea a fost prima care a ținut-o! Se vedea la spital cu fetița în brațe și realiză cât de mult îi semăna micuța aceasta. Dar timpul trece necruțător, iubirea ei se cerea împlinită, nu mai putea evita mult timp asta. Văzu apoi imaginea lui venind să-i ceară mâna înarmat cu un buchet imens de trandafiri și așezat ca un cavaler într-un genunchi îi șopti: "Trandafiri pentru un trandafir , iubito! Vrei să fii soția mea?"și întinse mâna cu inelul așezat frumos într-o cutiuță de catifea. Doamne, câtă emoție, câtă bucurie. Plângea și râdea și privindu-l în ochi i-a răspuns: Da! Ce inel frumos, încă își amintea strălucirea lui pe degetul ei... și o lacrimă i se prelinse pintre gene în firele de păr lipite de obraz. Ce vise avuseseră amândoi, rochia de mireasă, nunta, toate se destrămaseră ca un fum când aflaseră părinți lui. Ce scandal se iscase, aproape că împărțise satul în două. Câtă bârfă și câte jigniri se rostiseră în cuvinte grele. Nu putea răspunde, erau părinți lui, nu le putea vorbi urât. Tăcuse , dar nu putea să suporte la infinit , nu putea suporta gândul că din vina ei familia lui se dezbină. Se hotărâse să pună capăt relației. Nopți întregi n-a dormit făcându-și curaj pentru ai spune decizia ei. Cu câtă durere a rostit cuvintele de despărțire, cu cât stoicism a suportat țipetele lui și acuzațiile că nu-l iubește, apoi implorările și iar furia lui. Câte nopți a plâns cu fața în pernă să-și înăbușe suspinele și câte zâmbete a trebuit să-și lipească pe față în fiecare dimineață ca să ascundă durerea și dezamăgirea pe care le simțea. Toate aceste imagini îi treceau acum prin fața ochilor aducând cât mai aproape clipa când el intrase pe ușa bucătăriei în dimineața această și fără nici un cuvânt, privind-o în ochi ridicase pușca și trăsese în ea. Încă o lacrimă i se prelinsa de sub pleoapele abia întredeschise în care abia dacă se mai zărea un licăr de viață. Bine că plânsese fetița și cumnata ei plecase din bucătărie, ar fi durut-o să poarte povara încă unei vieți distruse din cauza ei. Acum totul se terminase ... O auzi ca prin somn țipând, dar nu-i mai păsa. Mama și tata vor fii supărați, dar spera că bucuria de a-și cunoaște nepoata, va alunga repede pierderea ei. Vor fi frații care să-i sprijine și să aibă grijă de bătrânețile lor. Se simțea ușoară și parcă plutea cumva deasupra camerei, o vedea pe cumnata ei cum o ținea în brațe și îi strângea capul la piept plângând, mangaindu-i părul plin de sânge. Câtă mizerie în bucătăria imaculată, dar nu-i mai păsa. Se simțea eliberată de orice griji, nu avea nici un regret, nici o teamă își știa sufletul fără de păcat.
Alunecă pe lumina albă în sus la întâlnirea cu îngerii. Un singur lucru regreta că nu putea să-și prindă în păr un ultim trandafir din tufa mamei. A trecut ca o boare de aer pe lângă ei, parcă dorind să-i atingă să-i mângâie pentru ultima dată apoi s-a abandonat plutirii către cer.

Undeva, mai departe de sat la marginea pădurii, un tânăr plângând blestemandu-și soarta, părinții, certându-se cu Dumnezeu pentru toată nefericirea lui își punea capăt zilelor trăgându-și un glonț în inimă cu aceiași pușcă cu care își împușcase femeia iubită direct în gura cu care îi zâmbea atât de frumos și care rostise cuvintele ce-i aruncase sufletul în păcat. Plecă supărat pe lume cu sufletul plin de furie cu imaginea ei pe retină așa cum o vazuze ultima dată cu ochii aceia mari, mirați care nu înțelegeau ce i se întâmplă, cu părul plin de sânge, întinsă jos pe gresia bucătăriei. Plecă spre locul unde osânda sufletului său era însuși povară faptei făcute.

Norii se strângeau a doliu peste sat, bocetele sfâșiau liniștea. Două famili se pregăteau de înmormântare în locul unei nunți ca în povești. Doar în curtea casei o tufă de trandafiri înflorea în plină iarnă ca un miracol, ca un dar adus unui suflet ce se îndreptă spre cer la nunta cu îngerii.
Avea să fie ultima dată când mai înflorea ...
Te rog măicuță nu mai plânge ...

Azi forfotă mare e-n sat,
Se-aud lăutele cum cântă
Eu rochie albă am îmbrăcat,
Mă pregătesc mamă, de nuntă ..

Și vin nuntași din șapte sate,
Ei vin să mă petreacă
În urmă azi le las pe toate,
Căci merg mamă la groapă ..

Azi toate fetele din sat
Vin să-mpleteasc-a mea cunună
Dar n-am s-o port mamă pe cap,
Pe cruce ele-au să mi-o pună ..

Privește mamă la portiță,
Auzi băieții cum mă strigă?
Mult prea tăcut-a mea guriță
Nicicând n-o să le mai răspundă ..

Te uită mamă, în grădină,
E iarnă și-mpotriva firii,
Cu mine parcă vrând să vină,
Au înflorit toți trandafirii..

Ții minte cum mă mai certai
Când vreunul ți-l furam? Plângând
Azi mamă tu pe toți mi-i dai,
Doar ca să mă auzi râzând ..

Dar mamă glasul meu e mut,
Ar vrea da' nu poa' să răspundă
Nu pot să râd, să plâng .. și mult,
Mă doare că te las în urmă ..

Mă doare mamă că azi plec,
Spre lumi ce nu mi-s cunoscute,
La porți de cimitir te-aștept
Să vii să-mi plângi încet la cruce ..

Mă doare mamă că mă duc
Și n-o să fiu acas' cu tine,
Când bătrânețile te-ajung,
Să-ți dau apă și-un colț de pâine ..

Ah, mamă! trei popi au venit,
Să-mi cânte slujba, iată ..
Nu cununia cum ai vrut ..
Prohodul, că sunt moartă ..

Mă iartă tu măicuța mea,
Te las cu fetele din sat,
Eu azi 'mi-ncep călătoria,
Rămâi cu bine, am plecat ..

Mă iartă de-am greșit măicuță,
Și vorba nu ți-am ascultat,
Aprinde-mi azi o candeluță,
Să plec cu sufletu-mpăcat ..

Se-aude muzica mai tare,
Plâng fete cu jale-a mea soartă,
E vremea mamă să fii tare,
Pe brațe azi băieți mă poartă ..

Ah, mamă! Poarta s-a deschis,
Din casa ta eu plec acum,
De azi o să vorbim în vis
Mă duc pe ultimul meu drum ..

Măicuță rece e pământul,
Ce peste mine îl aruncă,
Nu-ți mai aud mamă cuvântul,
Aud doar îngerii cum cântă ..

Dar orișiunde m-oi ducea,
Din urmă pe suflet m-ajunge,
Și m-arde rău lacrima ta,
Te rog măicuță, nu mai plânge!