Reflecții asupra unor creații literare proprii - necorupb

MOTTO: Trăieşte ca şi cum ai muri mâine, învaţă ca şi cum ai trăi la infinit. (Mahatma Gandhi)
Mahatma Gandhi (n. 2 octombrie 1869 – d. 30 ianuarie 1948), cu adevăratul său nume Mohandas Karamchand Gandhi, a fost părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente. Numele de „Mahatma“ (în sanscrită înseamnă „marele suflet“) i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore.

ACORDUL

Povestea fără seamăn rămasă-n așteptare
sub înveliș de umbre, pe timp nedefinit,
îmi tulbură uitarea cu zvonuri trecătoare
care-mi aduc în cuget un vechi acord rănit.

Chiar clipele ajunse în ceasul cu pendulă
se zbat fără speranță, pe albul secundar,
când orele barbare, pe-o margine credulă,
încearcă să dezlege înscrisul legendar.

De-ar fi să dăm crezare ursitei nevăzute,
prezentă-ntotdeauna în astfel de povești,
nici n-ar fi fost înscrisul în actele trecute
pe opisul legendei cu pagini nefirești.

Dar noi voiam desigur să fi avut acordul
măcar într-o poveste marcată pe contur
cu vrăjile rescrise pe umbra din fiordul
unde lăsam regrete, să plângă prematur.

Poate-ai crezut că ele, trezite pe tăcute,
vor readuce-n cuget un simplu dezacord
din margini de legendă, rămasă pe redute,
când vara-ntârziată trecea peste fiord.

Dar nu-i așa, iubito, acordul existase –
în clipele eterne noi doi l-am conceput,
să ducă peste vreme însemnele rămase
pe umbra neuitării din visul convolut.

Corneliu Neagu: Poemul aduce în fața cititorului dilema existenței unui acord legendar scris, încheiat de poet cu propria muză. Întregul discurs liric, derulat pe parcursul celor șase strofe, de tip catren, cu rima încrucișată, măsura 14/13, este marcat de atribute specifice expresionismului oniric.
Din prima strofă aflăm că „povestea” acestui acord, „rămasă-n așteptare/ sub înveliș de umbre, pe timp nedefinit”, „tulbură uitarea” Eului liric „cu zvonuri trecătoare”. Chiar clipele din ceasul cu pendulă (strofa a doua) „se zbat fără speranță” [...] „când orele barbare” [...] „încearcă să dezlege înscrisul legendar”. Dar iată că, în strofa a treia, apare o ursită (ursitoare) care pune la îndoială existența acestui înscris legendar (adică acordul).
În strofa a patra Eul liric precizează faptul că cei doi (poetul și muza) ar fi dorit să existe „acordul”, întrucât acesta ar fi redat povestea lor „din fiordul” unde lăsaseră „regrete, să plângă prematur”. Mai adaugă Eul liric, în strofa următoare, adresându-se muzei: „Poate-ai crezut că ele (regretele), trezite pe tăcute,/ vor readuce-n cuget un simplu dezacord/ din margini de legendă, rămasă pe redute,/ când vara-ntârziată trecea peste fiord”.
Dar, în ultima strofă, Eul liric accentuează, cu tărie, că acest acord existase. Fusese conceput de cei doi (Eul liric și muza) pentru a duce „peste vreme însemnele rămase/ pe umbra neuitării din visul convolut”. Să reținem cele două metafore originale cu impact emoțional foarte puternic: „umbra neuitării” și „dorul convolut”.
Poemul ACORDUL a fost publicat prima dată în volumul de versuri DRUM SPRE ETERNITATE, Ed. ePublishers, București, 2019. A fost republicat, un an mai târziu în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, 2020. A fost publicat, de asemenea, în revistele on-line LOGOS & AGAPE și CONFLUENȚE LITERARE. Distribuit pe Facebook din aceste reviste, a adunat numeroase aprecieri favorabile din partea cititorilor.

LA CEASUL UITĂRII

E toamnă târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieșind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aud la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung la fereastră spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheață, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citește, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheață, ad-hoc,
ascultă și vântul ce încă mai bate
cu vorbele mele scăpate din toc.
Desigur așa vei afla, fără grabă,
că timpul se scurge acum înapoi,
iar orele-ntoarse întruna întreabă
de ce în pădure copacii-s mai goi.

Corneliu Neagu: Acest poem de factură expresionist-onirică, derulat pe întinderea a trei strofe polimorfe, a câte opt versuri fiecare, măsura 12/11, aduce în fața cititorului povestea fantastică a unor jurăminte scrise de Eul liric iubitei sale dintr-o magică poveste de dragoste.
Din prima strofă aflăm că „afară e toamnă târzie”, iar la fereastră se aude „doar ploaia venită pe aripi de vânt”. Înlăuntru, „garoafele puse de ieri într-o glastră/ desfac din corole un vechi jurământ”. Acest jurământ conține „cuvinte scrise cândva în trecut” care „aud la fereastra cu geamuri ovale/ rafale desprinse din vântul pierdut”.
Cum aflăm din strofa a doua, aceste vânturi vin „din fiorduri stâncoase,/ cu (un) vapor andocat lângă port”. Ele „ajung la fereastră”[...] „să lase/ un alt jurământ pe un mitic suport”. Acest suport mitic este, de fapt, o floare de gheață, care poartă în petalele sale „înscrisul (jurământul) cel nou”. Din ultimele două versuri ale strofei a doua aflăm că acest nou jurământ a fost rescris „de-o mână rănită/ la masa tăcerii de lângă hublou”. Putem intui că cel care a rescris jurământul este chiar poetul.
Această presupunere este întărită de versurile strofei a treia, în care poetul, prin Eul său liric, se adresează iubitei: „Citește, iubito, cuvintele toate,/ topite din floarea de gheață, ad-hoc,/ ascultă și vântul ce încă mai bate/ cu vorbele mele scăpate din toc”. Poetul o roagă pe iubită să citească „fără grabă”. Numai așa va afla „că timpul se scurge acum înapoi,/ iar orele-ntoarse întruna întreabă/ de ce în pădure copacii-s mai goi”.
Poemul LA CEASUL UITĂRII a fost publicat prima dată în volumul de versuri DRUM SPRE ETERNITATE, Ed. ePublishers, București, 2019. A fost republicat, un an mai târziu, în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. A mai fost publicat în revistele on-line CONFLUENȚE LITERATE și LOGOS &AGAPE. Distribuit din aceste reviste pe Facebook a primit comentarii elogioase din partea cititorilor.

MAGICA SUCALĂ

Reascult povestea magicei sucale
depănând prin vreme șiruri de fiori
care vin adesea pe aceeași cale
redeschisă iarăși peste vechi uitări.
Ne ajung din urmă false jurăminte
spuse într-o noapte într-un lan de grâu
când deasupra luna se privea cuminte
în oglinda apei dintr-un ochi de râu.

Te priveam aievea, fragedă nagodă,
din neant venită în tăcerea mea
călărind licornul cu șaua tripodă
născocită-n taină pe un colț de stea.
L-am legat cu frâul de un mac albastru
legănat de vântul dulce și suav
să sorbim nectarul lângă un jugastru
pe un pat din frunze puse-ntr-un răstav.

Rătăceam cu visul printre vorbe spuse
cu prelungi suspine din adâncul tău
și gustam năvalnic din licori aduse
noaptea pe răcoare dintr-un curcubeu.
Ne rupeam din vraja nopții siderale,
dintr-odată stinsă-n margine de râu,
cântecul de taină-al magicei sucale
depănându-și zorii prin lanul de grâu.

Corneliu Neagu: Ne aflăm în fața unui poem în care Eul liric ne conduce prin meandrele visării neîngrădite, în care simbolurile onirice, nagoda și licornul, deja cunoscute din alte creații lirice ale poetului, ocupă locul central. Povestea ireală din acest poem este depănată de o „magică sucală”. Deși sucala este un obiect real, poetul îi atribuie însușiri simbolice și onirice, astfel încât, printr-o subtilă personificare, ea devine elementul cel mai important al acestei povești de dragoste, care se petrece într-un lan de grâu. Din punct de vedere arhitectural, poemul MAGICA SUCALĂ, este alcătuit din trei strofe polimorfe, a câte opt versuri fiecare, cu rima încrucișată, măsura 12/11.
În prima strofă Eul liric ne introduce în lumea fantastică a poveștii de dragoste, reascultând „povestea magicei sucalei”. Această poveste revine peste vreme cu „șiruri de fiori”, pe o cale cunoscută, „redeschisă iarăși peste vechi uitări”. Uitările devenind neuitări, îi amintesc Eului liric despre „false jurăminte/ spuse într-o noapte într-un lan de grâu”, pe când „luna se privea cuminte/ în oglinda apei dintr-un ochi de râu”.
În strofa a doua apare iubita, asemuită cu o „fragedă nagodă”. Ea vine din neant, „călărind” un licorn „cu șaua tripodă”/ născocită (de cineva) pe un colț de stea”. Șa tripodă, colț de stea, elemente noi ale stării de visare a Eului liric! Continuând lectura strofei a doua, aflăm că licornul a fost „legat cu frâul de un mac albastru”, pentru ca cei doi (Eul dual) să se poată iubi în voie: „să sorbim nectarul lângă un jugastru/ pe un pat din frunze puse-ntr-un răstav”.
Strofa a treia aduce în fața cititorului scena de dragoste închipuită de Eul liric, aflat în stare de visare: „Rătăceam cu visul printre vorbe spuse/ cu prelungi suspine din adâncul tău/ și gustam năvalnic din licori aduse/ noaptea pe răcoare dintr-un curcubeu”. Cei doi se trezeau din „vraja nopții siderale” numai atunci când „magica sucală” își depăna „zorii prin lanul de grâu”.
Poemul MAGICA SUCALĂ a fost publicat prima dată în volumul de versuri TĂCEREA DIN ADÂNCURI, Ed. ePublshers, București, 2018. Doi ani mai târziu a fost republicat în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, ed. BREN, București, 2020. Poemul a mai fost publicat și în revistele on-line CONFLUENȚE LITERARE și Armonii CULTURALE, primind comentarii elogioase din partea cititorilor.