Răzbunarea istoriei - sau despre Fukuyama - Alexandru Cristian

Triumfător în anul 1992 Francis Fukuyama a anunţat sfârşitul istoriei. Victoria democraţiei asupra totalitarismului a fost văzută de către mulţi drept ultima reprezentare a ideologiei pe scena istoriei.
Facem un salt în timp şi observăm timpuri agitate pline de neîncredere şi furie. O furie asupra lumii paşnice pe care am construit-o. Vechile coşmare ale istoriei sunt pe cale să revină în viaţa noastră.
Ura împotriva etniei şi a religiei este un instrument periculos care poate distruge bruma de prosperitate şi linişte. Uitatul antisemitism are astăzi o expresie mai interesantă şi ciudată, este mascat de ura privind corporaţiile internaţionale, care invariabil toate sunt stăpânite din umbră de evrei sau a cluburilor elitiste patronate de anumite cabale iudaice, în imaginaţia unora.
Ceea ce nu se înţelege este că NIMENI nu conspiră împotriva lumii în care trăieşte. De ce? Motivul este simplu şi logic, lumea dezvoltată are propriile sale mecanisme de distrugere, iar cluburile elitiste şi alte organizaţii luptă pentru a înlătura toate aceste pericole.
Când am citit Francis Fukuyama eram student la istorie şi mi se părea că Sfârşitul Istoriei era în contra-timp cu logica timpului în care trăim. Fukuyama se referea la sfârşitul ideologiilor nu la sfârşitul evenimenţial al istoriei. O carte construită cu migală filosofică, cartea lui Fukuyama a înlăturat din analiza sa toate resorturile urii contemporane, etnie, rasă, religie.
Violenţa în lume este direct proporţională cu populaţia sa, afirma etologul austriac Konrad Lorenz. Karl Popper spunea că lumea trebuie să renunţe la istoricism şi moştenirea acestuia, mai exact la modelele promovate de acesta.
Lumea anului 2017 este o lume a junglei mascate. Am afirmat în alt articol că ne întâlnim cu fenomenul violenţei geopolitice. Tensiunile politice au ca principală originea matricea intelectuală formată pe ură şi disensiune. O vorbă din popor spune că nimeni nu are loc de nimeni. Parcă această planetă este prea plină de oameni, vise, pasiuni şi orgolii.
Presiunea geoistorică asupra statului Israel are o singură mare origine, conflictul cultural şi civilizaţional. În Antichitate evreii nu erau urâţi sau demonizaţi erau văzuţi ca o noutate apărută în istorie. În Evul Mediu şi Renaştere imaginea evreului a fost deformată în aşa fel încât toată lumea îşi aminteşte de ororile cardinalului Tomas de Torquemada sau ura altor popoare prezentă de-a lungul unei frământate şi complicate istorii. Ura şi neînţelegerea culturii iudaice a culminat în ultimele trei secole.
De ce atâtă ură? Legendele spuneau că evreii sunt urâţi că sunt mari comercianţi, o exagerare care să justifice această ură. Mari comercianţi au fost de asemenea armenii, grecii, genovezii, veneţienii dar şi alte popoare apropiate mării. Alte legende îi acuzau de sectarism dar şi de uneltiri, o demonizare fără sens a unui popor care nu a făcut decât să-şi trăiască propriul său rol pe scena lumii.
Sfârşitul istoriei este sfârşitul urii pe care popoarele lumii o au unele faţă de altele şi începutul unei noi uri. Începutul acestei noi perioade poate fi denumită ca Răzbunarea Istoriei, o perioadă în care cele mai inimaginabile atrocităţi se pot întoarce. Trebuie să păzim moştenirea istorică şi culturală şi promovată o lume în care pacea, toleranţa şi înţelegerea să fie adevăraţii piloni.
Într-o o lume paşnică putem construi multe realizări şi elimina toată mizeria istorică acumulată de secole.