Pușulica - Kostavianu

Puşulica

Motto :

nel mezzo del camin della mia vita

Aiurea, fără sens şi dintr-odată

M-a părăsit si muza, prăpădita

Şi m-a lăsat cu viaţa încurcată…

Vasile Păsat, conductor public cu atribuţii nebuloase la primăria Costoveni, funcţionar zelos şi nu prea, cu familie aşa-şi-aşa, adică o nevastă « nici prea-prea-nici-foarte-foarte » (reproduc întocmai unele caracterizări din vecinătăţile imediate ale curţii lor) şi doi copii, băiat şi fată, şcolari mediocri ca şi tatăl lor, era trist. De când apăruse la primărie noua secretară, Puşulica, o femelă lungă în toate cele şi cu păr blond natural strălucitor, îl năucise efectiv, ca să nu mai pomenesc de faptul că îl prostise în ultimul hal. Uita aproape în fiecare zi acasă cheile de la uşa primăriei şi trebuia s-o ia la fuga înapoi cu bicicleta, trei kilometri dus-întors, că se şi speria Galeta, nevastă-sa, de-l întreba cu ochii mari şi privirea nedumerită : – Ce-i, Silică ? – Pe dracu, ce să fie, nimica, fă, mai lasă-mă dracului şi tu acuşa, bombănea înciudat şi pornea înapoi, ca să nu întârzie la program. În câteva rânduri primarul strigase la el. Mai pe urmă, observându-i privirile blege cu care o însoţea pe Puşulica mişcându-se alene printre birourile contabilităţii, toate colegele lui de ani de zile, la care le cumpăra cornuri de la chioşc, işi dădeau coate şi râdeau de el ca de ultimul spavarici. Puşulica nu părea să bage de seamă nici cafeaua pe care i-o depunea el pe coltul biroului, imediat ce bolborosea filtrul, semn că se scursese toată apa din rezervor, ei prima, înaintea celorlalte colege, cu ceaşca tremurând pe farfurioară, de emoţie. Emoţia lui. Nici florile din vaza de pe măsuţa de la intrare, totdeauna proaspete, nu conta ce flori, da’ când dracu avea timp să le pună acolo fără să-l vadă ele, cât erau de atente ? Cum ziceam, indiferenta nu părea să-l fi băgat în seamă în calitatea lui de mascul, pe deasupra şi îndrăgostit lulea, cum putea oricine să vadă, cât ar fi fost de chior. Lasă că nici n-avea timp să observe ceva deosebit la el, că n-avea când. El nu intra în biroul primarului, venea primarul la el, ca să-i mai reproşeze una-alta. În secretariat, antecamera biroului primarului, el intra numai dimineaţa, pe furiş aproape, iar superba nu găsea nimic deosebit în făptuirea atâtor gesturi mici, de infinită tandreţe, de care era el în stare, aşa tolomac cum părea. Puşulica intra însă des la contabilitate, mai cu o hârtie, mai cu o solicitare expresă de-a primarului, transmisă prin viu grai, că superba ura telefoanele sau nu avea habar să le folosească, naiba ştie. Ori poate că-i plăcea să le vadă mutrele coţofenelor de contabile când îşi misca provocator posteriorul sculptural şi celelalte anexe ale fiinţei ei admirabil construite. Răspândea totdeauna un inconfundabil parfum de violete, dar nu leşinător sau insistent, nu, doar o undă subţire, îndeajuns numai să-l scoată pe Sile cu nasul din eternele bilanţuri la care părea că nu mai este în stare să le dea de cap de o bună bucată de vreme. Dintre toţi colegii lui, numai Carnavela – femeia de serviciu – poreclită aşa de cine ştie care răutacios (pe ea o chema Vela) avusese tupeul să-i pomenească lu Sile, da’ ea aşa era, nu se putea stăpâni, multe din certurile ca la uşa cortului care izbucneau din senin între salariaţii primăriei erau urmarea faptelor sau vorbelor ei. Carnavela, ţigancă tânără, una din femeile cu care primarul îşi băga în plug la băutură, când toate pe lume capătă alte dimensiuni şi aspecte, i-a zis lu Sile una-alta, în mai multe rânduri, cu aerul că încerca o facere de bine. Inutil să mai spun că Sile n-a auzit, n-a văzut, ca şi când n-ar fi vorbit cu el ci cu pereţii biroului. -Auzi, mă, cavaleru’ lu peşte prăjit, ce mama dracului cauţi tu să-i faci cafeaua la …paraşuta asta a lu Lemnaru ? ce … (cuvinte ne-ecoliterare, de fapt expresii netipăribile) ai văzut, mă, la asta ? De ce s-o fi amestecând lumea de fiecare dată cu patimă înverşunată în afacerile oricărui amor, împărtăşit sau nu, Sile nu întelegea neam. Ţiganca mai încercase de câteva ori să-i deschidă ochii, să-l aducă pe drumul cel bun, dar văzând ce moacă de nănău făcea de fiecare dată, renunţase. La primar Carnavela nu l-a spus, cu toate că o mânca limba, dar nu prea ştia care erau dedesubturile angajării « curvei lu Lemnaru’ » aşa că nu îndrăznea. Totul a mers aşa până prin vară, când au venit primele restructurări şi din serviciul contabilitate al primăriei a rămas jumătate, ăla de la pajisti a plecat la dracu-n praznic, în Spania, toţi contractualii şi însoţitorii personali au fost concediaţi, iar bani de « minimul garantat » nu mai erau nici pentru puturoasele de rude ale primarului, nişte beţivani care încurcau iarba prin curtea barului. Pe Sile n-aveau de ce să-l păstreze, desele lui greşeli erau demult pe răbojul autorităţii supreme în sat, plus că primarul îi surprinsese odată privirile alunecând pe fundul cu adevărat maiestuos al Lemnăresei, şi-i purta pică nedeclarat, un venin sleit, o chestie de-aia care nu e iniţial periculoasă, dar numai până la proxima ocazie. Când l-a găsit Galeta agăţat de grinda din şură, cu funia calului pe după gât, vânăt şi umflat, cu ochii beliţi şi limba de-un cot, a crezut prima dată că o fi rămas lipsă ceva bani, pe-acolo, pe la primărie. Mai pe urmă, căutându-l prin buzunare a găsit hârtia cu decizia de concediere şi iar a crezut greşit. Numai Sile ştia că, de fapt, lui nu-i păruse rău după slujba de la primărie ci de faptul că, gata, de-acuma nu mai avea ocazia s-o admire pe singura femeie care contase cu adevărat în viaţa lui. Iar dumneata, cititorule, să nu te simţi nedreptăţit de faptul că povestea s-a terminat aşa. Aş fi putut să-l divorţez pe Sile de Galeta, să le fac viaţa mai ceva decât valul ăla ucigaş care a lovit coastele Japoniei, aducând atâta durere şi nenorociri. Dar, vorba poliţistului din poveste, la ce-ar fi folosit ? Lumea nu mai are răbdare şi nici timp să citească poveşti lungi, cu intrigi întortocheate şi finaluri imprevizibile. Toţi vor să vadă la televizor, în direct cum o să-l belească americanii pe Gadafi, dacă explodează sau nu centrala de la Fukushima şi de-astea. Cui să-i pese de Sile ? Zi şi dumneata….