Privirea vulgară asupra vieții, o înstrăinare de esențial - Manuela Munteanu

Există o orbire subtilă, dar devastatoare, care nu provine din lipsa vederii, ci din felul în care privim. Este privirea vulgară asupra vieții, acea privire care reduce complexul la simplu, profunzimea la aparență. Emil Cioran credea, cu doza lui de pragmatism bigot, că "nu e mai mare vulgaritate decât să iei lucrurile în serios, dar și să nu le iei în serios e tot o vulgaritate". Este pe deplin perceptibil faptul că vulgaritatea nu se limitează doar la o chestiune de limbaj, aspect sau comportament, ci este un concept mult mai adânc și ține de o atitudine ontologică, un mod de a fi în lume. Ea trădează o lipsă de luciditate față de existență. Și ce să mai spunem despre eleganță?!
Vulgaritatea rupe legătura cu esența lucrurilor. Un copac devine lemn, o femeie devine trup, o zi devine timp de umplut, nu contează cu ce. Și tot așa... Rămâne în urma acestei atitudini o lume desacralizată, în care sensul nu se mai naște din liniște și introspecție, ci apare pe neprevăzute, ca dintr-un râs isteric. Se consumă ca pe orice glumă deocheată, apoi se aruncă. Ce-ai putea face cu ea?
"Omul de mulțime nu se crede mediocru. Idealul lui nu este să se supună unei instanțe superioare, ci să trăiască ignorând orice superioritate", afirma, plin de amărăciune, José Ortega y Gasset, cunoscut pentru criticarea uniformizării spirituale și a pierderii valorilor individuale. A susținut în multele lui filozofii asupra conceptului "om-masă" că această "vulgaritate" a omului modern îi este îndârjirea de a se îndepărta de orice formă de transcendere, cu maxima plăcere de a trăi în superficialitate, ignorând adâncimile și semnificațiile.
Cu o mare dezamăgire, Friedrich Nietzsche (care a crezut cu atâta putere în SUPRAOM*) a sintetizat cel mai realist că "ceea ce este vulgar nu este lipsa gustului, ci lipsa unei scări de valori". Într-o lume în care totul se reduce la consum, viața devine un obiect de tranzacționat. Totul se simplifică până la mutilare.
Poate că singura formă de rezistență rămâne o privire tăcută. Nu spectaculoasă, nu polemică.
Una care nu vrea să înțeleagă totul, ci doar nu uită că, într-un colț al sufletului, mai există adâncimi pe care nu le putem măsura cu instrumentele convenționale ale vulgarității.
Acest refuz de a te opri la ceea ce vezi pe spoielile unor suprafețe detestabile este, probabil, singura formă de eleganță care mai poate să existe într-o lume, cu risc de prăbușire sub greutatea propriei sale superficialități.

*Filozoful german Friedrich Nietzsche a crezut în existența a două tipare fundamentale în moralitate: moralitatea omului de turmă, a sclavului, și moralitatea supraomului, a stăpânului, a omului liber.