Porumbei bătrâni - Felix Rian Constantinescu

Porumbei bătrâni

Felix Rian Constantinescu

2020

Stăteau la parterul blocului nostru, doi bătrâni soț și soție luați parcă din poema lui Ion Minulescu și despre care vorbeam cel mai des cu mama. Se numeau Romeo și soția lui domn Romeo. Asta era după Revoluție. O dată am mer până la ei acasă și am văzut multe pachete de ziare. Aveau un copil mare departe dar eu nu știam nimic despre asta. Erau cumva distanți în lumea lor dar prietenoși iar pe doamna o vedeam adesea cum dădea de mâncare la porumbeii de pe blocul de vizavi. Pe atunci în copilaria mea erau mulți porumbei la blocuri.

Ce pot să spun despre ei nu este foarte mult pentru că nu vreau să inventez așa că mai bine scriu povestirile acestea precum Franz Kafka. Era în februarie ca și acum 2020 dar 1993 iar eu făceam lecții de matematică în particular cu încă trei baieți din care unul a murit cred în 2000 și e cel care m-a rămas în suflet visându-l chiar atunci și dupa vreo 17 ani zâmbindu-mi ca pe vremuri și spunându-mi că nu a murit. Avea un brad de nenuntit dar nu despre el e vorba, semăna cu băiatul cel mic de la Boyz II Men.

Dar atunci în februarie 1993 trebuia să fac Moldamine la Urgență care erau foarte dureroase chiar după meditații. Ca să termin povestea în patru rânduri pentru că știu că sunteți foarte ocupați și fericiți era un februarie foarte geros după cum îmi amintesc și noi ne încălzeam cu o soba cu gaz manevrata de tata. Gerul dura o perioadă scurtă de timp urma să se încălească afară pe urmă. Eu i-am spsu tatei știind cred de la mama că familia Romeo nu are căldură și mănâncă pâine cu ceai ca în anii ’50 să îi luăm la noi în casă pentru puținul timp cât mai era până se mai încălzea afară și sâmbăta de 13 au 14 februarie 1993 pentru că mi-am notat pe un placaj pe care îmi făceam lecțiile în pat și citeam pe când așteptam singur să-mi fac Moldaminul salvarea i-a adus morți de frig acoperiți cu niște pături și am putut să le văd picioarele goale. Pe când mi-am făcut planul acestei cărți am ajuns să cred că au fost executați și acum după ce le-am spus povestea am ajuns să cred că a fost important ca eu scriitorul să-i văd. Faptul că erau desculți era o mărturie că erau creștini dacă acest lucru nu l-am înțeles deja. Băiatul lor pe care nu l-am văzut niciodată a venit și și-a vândut moștenirea și a plecat acasă. Au murit ca doi porumbei, iarna.