Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CXXII

Încuiat-am sentimente-n ale inimii unghere
Ochii se-adâncesc în zare și clipesc străini și goi
Liturghia suferinței recitată-i cu durere
Umbrele divinității-și pierd conturul în noroi..

E toamnă ancestrală, copacii au decis,
Să se dezbrace tainic de- a lor frunză,
Ferindu-și ramurile de un îngheț promis
Al iernii celei aspre, ce urmează.

Urma

M-adună iar ploaia din apă,
Scobit în terestrul meu cînt,

Ca un copac în toamna cenuşie,
Se scutura cerul de nori şi stele,
Ne-am întâlnit pe-a nopţilor fâşie
Când amândoi ne agăţam de ele.

Să ne-nvelim în murmur de sorginte,
Când vom ieși din Peștera Muierii
Să săvârșim unirea sus pe munte,
Să pierdem cheia la ușa uitării.

Gura de rai tace-n română
și toată lumea înțelege
tăcerea ei ce vrea să spună
aici tăcerea este lege

Povestea ta e scãldatã-n albastru,
Culoare de regi ce-au ştiut a dori
S-atingã zenitul, în fugã de care,
Cu-întregul lumesc mustind a-l robi.

Te-ai îndepărtat la fel ca o umbră
Și te-ai topit undeva-n trecut,
Însă te-arăți din nou astăzi
Sub chip de smoală și-n urlet de lup.

CULORI DE VISE

Într-o floare de lumină
Acum vreau să mă îmbrac

Dintr-un cuvânt pornitã-i lumea
Şi-ntr-un cuvânt se va întoarce
Atunci când drumurile toate
Se vor îndepãrta de pace

Iubire, ai venit !
Te-am așteptat,
De-atătea ori
Am plăns pe înserat.

Colindăm,colindăm

Noi nu cerem,noi vă dăm.

Nimic nu se compară cu
siguranţa copilăriei,
cu certitudinea unui copil.
Nimic nu se compară cu