Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CXX

In mine ciocul și-a înfipt iubirea
Ca ciupitura corbului Poesc
Spre- a-mi sensibiliza din nou simtirea
Si-a o-nvăța cu zborul cel ceresc.

Niciodată
Nu am uitat
Să-ţi spun că te iubesc;

Cu o mână delicată
Ţinând trusa pe volan,
Te-ai trezit deja fardată,
Între Dristor şi Vitan.

lacrimile lacrimilor viţei de vie
aşezate în cupe
albastre
verzii sau

Eu n-am avut curaj să-nfrunt al vieţii val.
Atunci când mi-era greu, mă retrăgeam la mal.
Clepsidre de nisip se scurg în urma mea.
Nu pot să ridic zid între a fi şi-a vrea.

Când credeam că fericirea devenise doar un mit
Contemplând chipuri crispate ce musteau de suferință,
Fără să m-avertizeze mii de gânduri m-au lovit
Garnisindu-mi deznădejdea cu o aprigă dorință..

Si daca n-ar fi ..
Ploaia asta de toamna cruda
Sa-mi picure zalud
Lacrimi de cires desfrunzit

Ce minunat! Ți-au desenat pe brațe
Un zâmbet în voiaj transcendental.
Rugat-ai fost să-l pui pe buze
Când ți se bate tâmpla natural.

Se smulge un copil cu tot cu inocență
Se scutură bine-bine Apoi se aruncă în
malaxorul educației Pentru evitarea ori
cărei confuzii toată lumea va purta oche

Şoaptă tristă, văl de pară,
Seara-ncet în trup coboară,
Tremur de iluzii frânte,
Plâns de păsări să mă cânte.

Oricât aș vrea ca să mă văd frumoasă,
Oglinda-mi râde-n nas și nu mă lasă,
Îmi pune-n păr fire de lână albe
Și-n ochii obosiți genele rare.

Ce iarnă este în cetate, ce frig, ce treceri ne desparte,
cum mă feresc de amintirile care îmi trec prin minte
când nu aveam timp să ne ascundem în cuvinte,
şi cum adoarme iarna copacii sculptaţi cu diamante