Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CXVII

Pe margine de toamnă, la masa lui de scris,
În aspre judecăţi, însingurat în vreme,
Un arhitect al vorbei, transpune-n manuscris
Cuvinte şi reflecţii, schiţate în poeme.

Licăriri de raze albe, fluturii în aer pun
Veselie prinsă-n palme de săracul om ce-i bun.
Gânduri pure și o pace ce s-au prins în horă-n vânt
Leagă cerul și pământul doar cu un singur cuvânt.

În sufletul meu este furtună
Și frunzele moarte atârnă în zbor.
Aprig, ca niciodată, fulgeră și tună.
Mi-e rece aici, mi-e sete, mi-e dor...

Scrisori din eternitate


De acum așteptăm să ne aducă

Cu tine aș pleca
Cu tine aș picta
Cu tine aș cânta
Cu tine aș zbura

Ai fost și stea și pământeană
Oricărui somnambul un vis,
O chintă într-o mână oarbă,
Iubirii,dormul din abis.

Câinele de ce-i pisică
iar pisica de ce latră
unul mare-o are mică
cică-i artă pentru artă

În lumea care ne desparte...

Te caut, dar nu te găsesc
În lumea care ne desparte.

Atunci,
s-a deschis ochiul ceţii,
tăcerea de spaimă şi durere,
neputinţa mea

M-am ridicat din propria-mi cenușă,
Ca Phoenix-ul din flacăra iubirii.
Să mă prefac în zile ce strănută,
Idei rămase-n calea împlinirii.

a intrat în mine prin efracție
acoperită de culori care cad
în anotimpuri pierdute
mulți nasturi până acolo

Răsuflu greu, ca la sfârşit
De drum de braţe peste valuri
Când simţi dureri în coş de piept
(înţepeniţi de-aiurea, plauri…)

Printre saloanele ascunse-n umbră
Se zbat încet, închise-n neputință,
Umbrele ce au fost cândva lumini
Și așteaptă mila harului divin.